Cu adâncă durere, dar și cu nădejdea Învierii și a vieții veșnice, obștea Mănăstirii Almaș, clerul și credincioșii din județul Neamț și din întreaga eparhie anunță trecerea la cele veșnice a părintelui Arhimandrit Laurențiu Niță, stareț al Mănăstirii Almaș și ctitor al renașterii acestui așezământ monahal.
Părintele a adormit întru Domnul după o viață de slujire jertfelnică, împlinită în ascultare, credință neclintită și dragoste nemărginită față de Dumnezeu și Biserica Sa. Plecarea sa lasă un gol adânc în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, dar mai ales în inima obștii monahale pe care a păstorit-o cu înțelepciune, blândețe și fermitate vreme de peste trei decenii.
O viață întreagă pusă în slujba altarului și a monahismului
Născut cu numele de botez Leopold, părintele Laurențiu Niță a ales calea monahală încă din tinerețe, îmbrățișând viața de nevoință și rugăciune în vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă Română. Format duhovnicește în mănăstirile Moldovei, și-a închinat viața slujirii lui Hristos în taina monahismului, învățând ascultarea și smerenia în tăcere, muncă și rugăciune.
La începutul anului 1987, s-a alăturat obștei de viețuitori ai Schitului Almaș, reînființat atunci sub îndrumarea arhimandritului Zenovie Ghidescu. În acea perioadă, a fost principalul sprijin în refacerea mănăstirii distruse de decretul 410/1959. În anul 1990, după ridicarea Schitului la rang de mănăstire, părintele Laurențiu a fost numit stareț – o ascultare pe care a dus-o cu demnitate și jertfelnicie până la sfârșitul vieții sale pământești.
Stareț și ctitor al renașterii Mănăstirii Almaș
Sub păstorirea sa, Mănăstirea Almaș s-a transformat dintr-un așezământ ruină într-un bastion de credință și tradiție ortodoxă. Cu muncă neobosită și viziune duhovnicească, părintele a coordonat restaurarea bisericii din piatră, pictarea în frescă a interiorului, construcția noilor chilii, a clopotniței și a dependințelor monahale.
A fost un bun administrator, dar mai ales un părinte duhovnicesc. Obștea pe care a crescut-o și format-o a devenit, prin rugăciune și rânduială, o comunitate de credință vie, iubită și căutată de pelerini. Sub conducerea sa, mănăstirea a devenit loc de reculegere, de sfat duhovnicesc și de luminare sufletească pentru credincioși de pretutindeni.
Premii și recunoaștere, dar mai ales o viață de jertfă
În anul 2023, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a acordat părintelui stareț Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei, cu ocazia resfințirii bisericii mănăstirii, restaurată prin strădania sa.
Dar dincolo de onoruri și aprecieri, părintele Laurențiu a fost un monah desăvârșit, care și-a dus crucea tăcut, cu răbdare și nădejde, fără să caute slava lumii. A fost un om al rugăciunii, al lucrului și al cuvântului cumpătat, păstrând cu statornicie învățătura Sfinților Părinți și rânduielile Bisericii.
Rămas bun, părinte Laurențiu!
Astăzi, când sufletul său se mută din această lume vremelnică la Domnul, întreaga obște a Mănăstirii Almaș, frații întru Hristos, fiii duhovnicești și toți cei care i-au fost aproape se închină cu smerenie în fața vieții sale și se roagă pentru odihna sufletului său în lumina cea neînserată a Împărăției Cerurilor.
Fie ca bunul Dumnezeu, Cel pe care L-a slujit cu credincioșie și iubire, să-i dăruiască odihnă în ceata drepților și să-l numere între părinții bineplăcuți ai Ortodoxiei românești!
Veșnica lui pomenire!
