11 ani de la Colectiv. 65 de vieți pierdute și o întrebare care încă așteaptă răspuns: ce am învățat?

La 30 octombrie 2026, România comemorează 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv. O tragedie care a schimbat destine, a scos sute de mii de oameni în stradă și a obligat autoritățile să promită reforme profunde. Astăzi, dincolo de lumânări, flori și mesaje de comemorare, rămâne o realitate greu de acceptat: cele trei noi centre pentru tratarea marilor arși nu sunt încă funcționale.

O seară de vineri care a schimbat România

Era 30 octombrie 2015. În clubul Colectiv din București, amenajat într-o fostă hală industrială, câteva sute de oameni se adunaseră pentru concertul formației Goodbye to Gravity, care își lansa albumul Mantras of War.

O seară obișnuită pentru iubitorii muzicii rock avea să se transforme, în numai câteva minute, într-una dintre cele mai mari tragedii din istoria recentă a României.

Efectele pirotehnice folosite în timpul concertului au aprins materialele inflamabile din interiorul clubului. Focul s-a extins cu o rapiditate devastatoare, iar fumul toxic și dificultățile de evacuare au făcut ca numeroși participanți să nu mai poată ieși.

În acea noapte au murit 27 de oameni. În zilele și săptămânile următoare, bilanțul a continuat să crească.

64 de persoane au murit în urma incendiului și a complicațiilor care i-au urmat. Bilanțul de 65, utilizat frecvent în comemorările actuale, îl include și pe un supraviețuitor care și-a pierdut viața în 2017.

Dincolo de aceste cifre se află familii distruse, părinți care și-au pierdut copiii, prieteni care nu s-au mai întors acasă și supraviețuitori care au rămas cu suferințe fizice și psihice.

Tragedia care a scos România în stradă

Colectiv nu a rămas doar un incendiu devastator. A devenit simbolul unui sistem în care nerespectarea regulilor, controalele insuficiente și lipsa de responsabilitate pot avea consecințe ireversibile.

În zilele următoare tragediei, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere răspunsuri și schimbări.

Protestele au dus la demisia Guvernului condus de Victor Ponta.

Dar demisia unui guvern nu putea rezolva problemele scoase la iveală de incendiu.

România avea nevoie de reguli respectate în spațiile publice, de controale eficiente, de intervenții bine coordonate și, mai ales, de spitale pregătite să trateze pacienți cu arsuri grave.

Au trecut 11 ani. Unele lucruri s-au schimbat. Altele sunt încă în așteptare.

Centrele pentru mari arși: clădiri aproape gata, dar pacienții încă așteaptă

Una dintre cele mai importante promisiuni făcute după Colectiv a fost dezvoltarea infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave.

La 30 octombrie 2026, cele trei noi centre pentru mari arși, dezvoltate la Timișoara, Târgu Mureș și la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, nu sunt încă operaționale.

Există însă progrese concrete, care trebuie prezentate corect.

La 26 octombrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat la TVR că lucrările de construcție de la Timișoara și Târgu Mureș sunt finalizate, fiind în desfășurare etapele de dotare cu echipamente medicale și pregătire pentru recepție.

În cazul centrului pentru copii de la București, lucrările depășiseră 80% din stadiul de realizare.

Ministrul a estimat că primele două centre ar putea deveni funcționale în primăvara anului 2027, după recepția tehnică, instalarea și testarea echipamentelor, obținerea avizelor și pregătirea spațiilor.

Este o diferență importantă între o clădire terminată și un spital care poate primi pacienți.

Pentru un om cu arsuri grave, această diferență poate însemna timp, transport, tratament și, uneori, șansa la viață.

Pacienți români tratați în continuare în străinătate

Datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și publicate la 30 octombrie 2026 arată că, în perioada 2021–2025, 89 de pacienți cu arsuri grave din România au beneficiat de tratament planificat în străinătate, prin mecanismul formularului S2.

Costurile tratamentelor pentru marii arși în afara țării au depășit 11 milioane de euro într-un interval de zece ani, conform datelor prezentate de News.ro.

Aceste cifre nu înseamnă că orice pacient cu arsuri grave trebuie tratat în România, indiferent de complexitatea cazului. Transferurile internaționale fac parte și din practica medicală a unor sisteme dezvoltate.

Problema este alta: România trebuie să dispună de suficiente capacități proprii, moderne și funcționale, pentru a putea acorda rapid îngrijirile necesare.

În prezent, infrastructura disponibilă rămâne limitată.

La București, după închiderea secției pentru mari arși de la Spitalul Floreasca, presiunea asupra celorlalte unități medicale este considerabilă.

Ce înseamnă, de fapt, să tratezi un mare ars?

Un pacient cu arsuri grave nu are nevoie doar de un pat într-un salon sau de o intervenție chirurgicală.

Tratamentul poate presupune terapie intensivă, controlul infecțiilor, intervenții chirurgicale repetate, grefe de piele, echipamente speciale și o echipă multidisciplinară.

Sunt necesari medici specializați, asistenți instruiți, circuite medicale sigure și condiții stricte de prevenire a infecțiilor.

Recuperarea poate dura luni sau ani.

De aceea, construirea unui centru pentru mari arși nu se încheie atunci când sunt gata pereții și instalațiile. Un asemenea centru devine cu adevărat util numai în momentul în care dispune de personal, echipamente, autorizații și capacitatea de a trata efectiv pacienții.

Aceasta este și explicația pentru care inaugurarea unei clădiri nu trebuie confundată cu deschiderea unui serviciu medical funcțional.

Siguranța publică începe înainte de producerea unei tragedii

Colectiv a demonstrat că prevenirea incendiilor nu poate fi tratată ca o formalitate administrativă.

Materialele utilizate în amenajarea spațiilor, instalațiile electrice, capacitatea sălilor, căile de evacuare și respectarea normelor de securitate la incendiu sunt elemente care trebuie verificate și întreținute permanent.

Responsabilitatea nu aparține unei singure instituții.

Administratorii spațiilor publice trebuie să respecte regulile, autoritățile trebuie să controleze eficient, iar deficiențele constatate trebuie remediate înainte de a pune vieți în pericol.

Această lecție este valabilă în București, dar și în Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț sau în orice altă localitate.

Un restaurant, o sală de evenimente, un club ori un spațiu destinat publicului trebuie să fie sigur nu doar în ziua în care primește autorizația, ci în fiecare zi în care funcționează.

Dreptatea și memoria nu înseamnă același lucru

Tragedia Colectiv a fost urmată de anchete, procese și condamnări. În 2022 au fost pronunțate hotărâri definitive în dosarul privind incendiul, iar evoluțiile judiciare ulterioare au continuat să genereze dezbateri.

Pentru familiile victimelor și pentru supraviețuitori, însă, dimensiunea juridică nu poate înlocui pierderea suferită.

Nicio sentință nu poate aduce înapoi oamenii care au murit.

Iar comemorarea nu ar trebui redusă la o ceremonie anuală, urmată de încă un an de tăcere.

Respectarea memoriei victimelor înseamnă și verificarea promisiunilor făcute în numele lor.

30 octombrie – Ziua Pacientului cu Arsuri

Data de 30 octombrie este asociată, în România, și cu Ziua Pacientului cu Arsuri, marcată începând din 2019 la inițiativa Asociației Colectiv GTG 3010.

Este un prilej de a vorbi nu doar despre tragedia din 2015, ci despre toți pacienții care suferă arsuri grave și despre dificultățile tratamentului și recuperării lor.

Pentru acești oameni, existența unui sistem medical pregătit nu este o temă de dezbatere politică. Este o necesitate imediată.

După 11 ani, întrebarea rămâne

În fiecare an, la 30 octombrie, România își amintește de Colectiv.

Se aprind lumânări. Se depun flori. Se rostesc numele victimelor. Se repetă promisiunea că asemenea tragedii nu trebuie să se mai întâmple.

Dar memoria nu poate ține locul prevenției, iar promisiunile nu pot ține locul unui pat de terapie intensivă.

După 11 ani, România este mai aproape de deschiderea unor centre moderne pentru marii arși, dar încă nu le poate folosi pe cele trei noi unități promise.

Este un progres real, însă întârziat.

Iar întrebarea pe care Colectiv o lasă în urmă nu este doar ce s-a întâmplat în acea noapte, ci și ce suntem dispuși să facem pentru ca o asemenea tragedie să nu se repete.

Pentru cei care nu s-au mai întors acasă, răspunsul trebuie să fie mai mult decât „Nu uităm”.

Imaginea ilustrativa este generata cu AI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.