14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci. Între credință, tradiții, Cârstovul Viilor și vechi superstiții românești
Pe 14 septembrie, creștinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și importante sărbători dedicate Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Dincolo însă de semnificația religioasă, ziua a căpătat în satul românesc o puternică încărcătură populară. Este Ziua Crucii, dar și Cârstovul Viilor sau, în unele credințe vechi, Ziua Șarpelui. Este momentul în care vara începe să lase loc toamnei, se pornește culesul viilor, se bat nucii, se strâng ultimele plante de leac, iar numeroase credințe și superstiții vorbesc despre „închiderea pământului”.
Ce sărbătorește Biserica pe 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci este considerată cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile închinate Sfintei Cruci.
Ziua amintește de două evenimente majore din istoria creștinismului.
Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața credincioșilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.
Cel de-al doilea eveniment este recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Crucea a fost readusă la Ierusalim și așezată din nou cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt.
Pentru creștini, Crucea nu este doar amintirea răstignirii, ci simbolul jertfei, al biruinței asupra morții și al mântuirii.
De ce se postește pe 14 septembrie
Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre zilele de peste an în care Biserica rânduiește post, indiferent în ce zi a săptămânii cade.
Explicația este legată direct de Patimile și răstignirea lui Hristos. Evanghelia citită la Sfânta Liturghie amintește tocmai aceste momente, motiv pentru care caracterul sărbătorii este unul solemn.
Postul și rugăciunea aparțin rânduielii bisericești. Multe dintre celelalte interdicții întâlnite în popor țin însă de tradiție și de vechile credințe rurale, nu de învățătura Bisericii.
Ziua Crucii în satul românesc
În calendarul popular, 14 septembrie a devenit mult mai mult decât o dată religioasă.
Ziua Crucii marca una dintre marile treceri ale anului: sfârșitul verii agricole și apropierea toamnei.
Institutul Național al Patrimoniului și sursele etnografice consemnează pentru această zi denumirea de Cârstovul Viilor, moment legat de începutul culesului strugurilor și de „bătutul nucilor”.
Tradiția este suficient de puternică încât și în 2026 Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a dedicat zilelor de 12 și 13 septembrie evenimentul „Cârstovul Viilor – Sărbătoarea începutului Culesului Viilor la Români”, tocmai pentru a readuce în atenție obiceiurile legate de acest moment al anului.
Cârstovul Viilor – când începea culesul
Pentru comunitățile din zonele viticole, Ziua Crucii era un adevărat hotar.
După 14 septembrie începea, potrivit calendarului popular, culesul viilor. Strugurii ajungeau în teascuri, mustul începea să curgă, iar gospodăriile intrau într-una dintre cele mai intense perioade ale toamnei.
Culesul viei nu însemna doar muncă. Era și un eveniment comunitar, urmat de masă, vin din recolta precedentă, must și bucate pregătite pentru cei care participaseră la cules.
Tot în această perioadă începea în multe zone și bătutul nucilor.
Ziua de 14 septembrie devenea astfel o graniță simbolică între două anotimpuri și două feluri de viață ale satului: munca verii se încheia, iar gospodăria începea pregătirile pentru vremea rece.
Ultima zi pentru plantele de leac
O altă tradiție veche era legată de plante.
În credința populară, Ziua Crucii era considerată ultima zi potrivită pentru culegerea anumitor plante de leac. Sursele etnografice amintesc busuiocul, menta și alte plante aromatice sau medicinale.
Unele erau duse la biserică, iar apoi păstrate în gospodărie.
De aici începe însă teritoriul în care credința religioasă se amestecă puternic cu medicina populară și cu vechile reprezentări magice ale satului.
„Se închide pământul”
Una dintre cele mai interesante credințe asociate zilei de 14 septembrie spune că, de Ziua Crucii, „se închide pământul”.
Explicația vine probabil din observarea atentă a naturii.
Odată cu apropierea frigului, insectele și reptilele devin tot mai puțin vizibile și încep să se retragă în adăposturi pentru perioada rece.
În imaginarul popular, această schimbare naturală a căpătat o explicație spectaculoasă: pământul se deschide pentru a primi vietățile și apoi se „încuie” până în primăvară.
De ce i se spunea și „Ziua Șarpelui”
De aici provine și un alt nume popular al sărbătorii: Ziua Șarpelui.
O veche legendă consemnată în literatura etnografică spune că, înainte de a se ascunde pentru iarnă, șerpii s-ar aduna într-un singur loc.
În unele variante ale credinței, ei ar produce chiar o misterioasă „mărgică” sau „piatră nestemată”, căreia oamenii îi atribuiau puteri vindecătoare.
Mai exista și credința că șarpele care mușcase un om în timpul anului nu mai era primit în pământ și rămânea afară peste iarnă.
Evident, vorbim despre mitologie și folclor, nu despre fapte reale și nici despre învățătura Bisericii.
Ce nu se mânca, potrivit unor superstiții
O serie de interdicții culinare s-au păstrat în tradiția populară.
În unele zone se spunea că în Ziua Crucii nu trebuie consumate alimente care amintesc, prin forma lor, de cruce sau prezintă anumite semne considerate simbolice. Sunt menționate, în diferite surse etnografice, nucile, usturoiul, anumite fructe sau alte produse.
Aceste interdicții nu fac parte din rânduiala creștină a postului, ci reprezintă credințe populare dezvoltate în timp.
Rânduiala religioasă esențială a zilei rămâne postul.
Pomană și pomenirea celor plecați
Ziua Crucii era legată în multe sate și de pomenirea morților.
Muzeul Național al Țăranului Român consemnează obiceiul de a merge la biserică și de a împărți alimente de pomană.
În unele comunități se ofereau vase, băuturi, colaci sau alte alimente, obiceiurile diferind mult de la o regiune la alta.
Astfel, 14 septembrie unea lumea religioasă, memoria familiei și calendarul agrar într-o singură zi.
Credință sau superstiție?
Poate aceasta este cea mai importantă delimitare atunci când vorbim despre Ziua Crucii.
Înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare creștină, cu o semnificație teologică precisă, legată de jertfa lui Hristos și de cinstirea Crucii.
„Închiderea pământului”, adunarea șerpilor, interdicțiile referitoare la anumite fructe sau semnele prin care oamenii încercau să afle cum va fi vremea sunt credințe și superstiții populare, transmise de-a lungul generațiilor.
Ele nu trebuie confundate, dar nici ignorate. Fac parte din patrimoniul cultural și ne arată felul în care comunitățile rurale încercau să explice natura și schimbarea anotimpurilor într-o vreme în care viața oamenilor depindea direct de pământ, vreme și recolte.
14 septembrie, ziua în care toamna începea cu adevărat
Privită dincolo de calendar, Ziua Crucii este una dintre acele sărbători în care se întâlnesc mai multe lumi.
Este zi de post și rugăciune pentru creștini.
Este începutul culesului viilor pentru vechiul calendar agrar.
Este momentul în care plantele se ofilesc, reptilele dispar treptat din peisaj, mustul începe să curgă, nucii sunt bătuți, iar gospodăriile se pregătesc pentru toamnă.
Iar peste toate acestea s-au așezat, timp de sute de ani, povești, credințe și superstiții.
Poate tocmai de aceea 14 septembrie a rămas atât de puternic în memoria satului românesc: Crucea marchează sărbătoarea creștină, iar natura anunță că un anotimp se încheie și altul începe.
