Pe 7 noiembrie 1917, la Petrograd, tunurile „Aurorei” anunțau o schimbare de lume. Regimul țarist se prăbușea, iar o nouă epocă, în care „puterea era la popor”, începea sub semnul unei promisiuni istorice care avea să se stingă în cenușa realității. Un secol mai târziu, în 2025, o altă scenă, tot plină de bannere roșii, se pregătește pentru un alt fel de revoluție – una de congres, cu discursuri, ecusoane și camere de televiziune.
PSD și-a ales data congresului pentru 7 noiembrie. Coincidență sau instinct istoric, greu de spus. Poate doar o ironie a calendarului, una dintre acele potriviri care, în România, par mereu prea perfecte ca să fie întâmplătoare.
Evenimentul va avea loc la Romexpo, nu la Smolnîi, dar simbolismul pare greu de ignorat. Nu vor fi tancuri, ci telepromptere. Nu proletari înarmați, ci delegați cu cartele de vot. Și totuși, un fir roșu – la propriu și la figurat – leagă cele două evenimente: dorința de schimbare, rostită solemn și însoțită de aplauze.
Social-democrații români au o tradiție respectabilă în materie de „auto-reformare”. La fiecare congres, se vorbește despre unitate, despre întinerire, despre revenirea la valori. E un ritual perfect previzibil, dar mereu prezentat ca nou.
Așa cum un ceas care se întoarce înapoi la zero nu se strică, ci doar reia tura de la capăt, la fel și PSD pare să-și regăsească sensul exact în momentul în care promite să se reinventeze.
Anul acesta, Sorin Grindeanu intră în cursa pentru președinția partidului cu un mesaj despre „unitate și continuitate”. Un amestec de promisiune calmă și avertisment părintesc. Grindeanu vorbește despre stabilitate într-o lume politică tot mai fragmentată, iar partidul îl ascultă cu seriozitatea cu care un copil ascultă povestea pe care o știe deja.
Dincolo de cuvinte, mesajul e clar: revoluția s-a amânat pentru o dată ulterioară, dar ordinea se păstrează.
De la „progresism” la „valorile tradiționale”
Înainte de congres, Consiliul Politic Național va modifica statutul partidului. Dispare termenul „progresist” – un cuvânt care, în România, a ajuns să sperie aproape la fel de mult ca „reformă fiscală”.
PSD renunță la el și îmbrățișează, oficial, „valorile tradiționale, democratice și naționale”.
E o revenire strategică, nu o cădere în nostalgie. Partidul simte aerul vremurilor: când lumea e confuză, cuvântul „tradițional” sună mai sigur decât orice promisiune de modernitate.
Pe scurt, PSD își rescrie identitatea nu ca să pară altceva, ci ca să pară acasă.
Și totuși, în această schimbare de limbaj se citește o finețe politică interesantă: modernizarea prin întoarcere la rădăcini. O manevră clasică în care retorica despre „schimbare” se transformă, subtil, în reafirmarea status quo-ului. Exact ca în orice revoluție care nu vrea să deranjeze prea tare.
Congresele politice din România sunt, de fapt, spectacole perfect regizate. Ceea ce în teorie ar trebui să fie o confruntare de idei, devine o demonstrație de coregrafie.
Există un scenariu fix: discursuri calibrate, momente de entuziasm controlat, momente de tăcere plănuite, și acel sentiment vag că totul a fost deja decis cu două săptămâni înainte.
Romexpo va fi, pentru o zi, un teatru al unității. 3.000 de delegați, bannere, muzică optimistă și sloganuri proaspete, dar familiare. Fiecare cuvânt va fi analizat, fiecare gest citit ca semn al viitorului. În realitate, congresul va fi mai mult despre continuitate în mișcare, o mișcare care se hrănește din însăși ideea de transformare fără transformare.
E un paradox devenit tradiție: în politica românească, revoluțiile cele mai stabile sunt cele care nu se produc.
Cei care privesc cu un zâmbet alegerea datei de 7 noiembrie au dreptate: e aproape poetic. În 1917, pe 7 noiembrie (26 octombrie stil vechi), la Petrograd, revoluția punea capăt unei lumi.
În 2025, în România, aceeași dată promite începutul unei alte lumi, dar cu aceleași figuri și aceleași speranțe.
Istoria are umor. Uneori crud.
Revoluția din Octombrie a fost, la început, despre egalitate, solidaritate și puterea celor mulți. La scurt timp, s-a transformat în cultul personalității și control absolut.
Congresul PSD, la rândul său, vorbește despre unitate, echitate și apropierea de oameni. Nimeni nu crede că va aduce dictatură, desigur. Dar toată lumea știe că în politică, limbajul revoluției e cel mai sigur camuflaj al ordinii.
Organizația PSD Neamț va fi prezentă, ca de obicei, cu o delegație numeroasă. Va fi un moment de afirmare a „vocii Neamțului”, o formulă care sună frumos și care, de fiecare dată, promite o influență mai mare în centrul decizional al partidului.
Fiecare filială își are discursul pregătit: „vom susține direcția unității și stabilității”. Formula e impecabilă, pentru că nu se poate verifica. Cine ar putea măsura unitatea, și cum ai putea dovedi stabilitatea într-un context în care totul se schimbă de la o sesiune parlamentară la alta?
Și totuși, aceste formule contează. Ele mențin ritmul, dau senzația de mișcare, oferă confortul unui echilibru politic în care nimeni nu câștigă totul și nimeni nu pierde complet. E echivalentul politic al mersului pe loc – sănătos pentru mușchi, dar fără deplasare reală.
Data de 7 noiembrie e plină de memorie. Nu e o zi oarecare. În calendarele vechi, e ziua în care lumea s-a întors pe dos. În cele noi, e doar o dată liberă în weekend, bună pentru o adunare generală.
Dar simbolurile nu dispar ușor. Când un partid care își revendică moștenirea social-democrată își ține congresul chiar în ziua în care o altă revoluție socială a zguduit planeta, analogiile curg de la sine.
Nimeni nu vorbește despre asta direct, dar e acolo, în aer, ca o glumă pe care o știu toți, dar nimeni nu o rostește.
Diferența e că acum nu mai e nevoie de tunuri ca să schimbi direcția, ci doar de un PowerPoint bine făcut. Revoluțiile se țin cu proiecții grafice, nu cu lozinci strigate în stradă.
Poate că acesta e adevăratul mesaj al congresului din 7 noiembrie: nu schimbarea lumii, ci actualizarea software-ului intern al partidului.
Un update care promite viteză, dar nu schimbă sistemul de operare.
PSD nu se reinventează, se reactivează. Își reafirmă locul, își rescrie misiunea, își înnoiește vocabularele. Dar structura rămâne aceeași. Și, poate, asta e de fapt concluzia cea mai onestă: într-o lume instabilă, a nu schimba prea mult e, paradoxal, forma supremă de stabilitate.
Epilog: între revoluție și congres
Dacă istoria ar fi un spectacol, 7 noiembrie ar fi una dintre scenele sale preferate. În 1917, lumea s-a trezit din somn. În 2025, România se pregătește să-și bea cafeaua la Romexpo.
Revoluțiile de altădată aduceau tăișul sabiei. Cele de azi, un rezumat de conferință de presă.
Dar poate că, într-un fel discret și ironic, fiecare congres e o formă de revoluție domesticită. O luptă pentru echilibru între vechi și nou, între retorică și realitate.
Iar dacă istoria are umor, atunci 7 noiembrie 2025 promite să fie exact genul de zi în care România râde puțin de sine însăși – elegant, cu aplauze și cu ecusoane.
