Un accident rutier grav s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16:40, în satul Ingărești, comuna Urecheni, județul Neamț. Incidentul a fost semnalat prin apel la 112 și a implicat o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un autoturism în care se afla doar conducătorul auto.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț, echipe de la SAJ și Poliția Rutieră.

Potrivit informațiilor oficiale, în urma coliziunii, șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a rămas blocat în vehicul. Acesta a fost scos din mașină cu ajutorul echipajului SAJ și al participanților la trafic, apoi preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Ambulanța implicată în accident transporta deja un pacient, care a fost imediat preluat de un echipaj SMURD și dus la spital pentru investigații suplimentare. De asemenea, conducătorul ambulanței – un bărbat de 52 de ani – și asistenta medicală aflată în autospecială, o femeie de 45 de ani, au suferit traumatisme în urma impactului și au fost, la rândul lor, transportați la spital de un alt echipaj SAJ.

Pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru curățarea carosabilului de resturile provenite în urma accidentului.

Cauza producerii coliziunii va fi stabilită în urma cercetărilor desfășurate de polițiștii rutieri. Primele verificări indică o coliziune frontal-laterală între cele două vehicule, în condiții ce urmează a fi clarificate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.