AI poate recunoaște fiecare legumă. Dar nu știe cine s-a trezit la 4 dimineața ca s-o aducă în piață

Roșii. Ardei. Cartofi. Ceapă. Morcovi. Verdețuri. Fructe. Borcane. Lădițe. Sacoșe.

Pentru inteligența artificială, panorama aceasta poate fi desfăcută în sute sau mii de obiecte.

Pentru Piatra-Neamț, este mult mai simplu.

Este piața.

Locul în care nu vii doar să cumperi ceva, ci în care orașul încă păstrează una dintre cele mai vechi forme de comerț: omul în fața omului.

În Piața Centrală din Piatra-Neamț, o fotografie 360° realizată de TurnTV surprinde ceva ce nu poate fi redus la inventarul produselor de pe tarabe.

Surprinde muncă.

Și, dacă privim mai atent, descoperim că aproape fiecare produs din această imagine are o poveste începută cu mult înainte să ajungă aici.

Pentru AI, o roșie este ușor de recunoscut

Inteligența artificială a devenit extraordinar de bună la recunoașterea imaginilor.

Îi arăți o fotografie și poate diferenția un măr de o roșie, un ardei de un castravete sau un morcov de un cartof.

Poate identifica lădițe, cântare, tarabe, oameni și culoare comerciale.

Cu suficiente date, poate clasifica produsele și poate analiza cantități impresionante de informații într-un timp în care noi abia am apuca să ne scoatem lista de cumpărături din buzunar.

Dar între a recunoaște o roșie și a înțelege drumul ei până la tarabă există o diferență enormă.

Piața începe înainte să se deschidă piața

Pentru cumpărător, povestea începe atunci când intră pe ușă.

Pentru cel care aduce marfa, poate începe cu multe ore înainte.

Uneori, ziua celor care lucrează cu produse proaspete începe când mare parte din oraș încă doarme.

Marfa trebuie pregătită.

Lădițele trebuie încărcate.

Produsele trebuie transportate.

Taraba trebuie aranjată.

Și abia după toate acestea apare primul cumpărător.

Ora patru din titlul nostru nu este o statistică despre fiecare comerciant din această fotografie. Este imaginea unei realități pe care orașul o vede rar: munca începe adesea înaintea momentului în care noi vedem produsul frumos așezat pe tarabă.

AI vede rezultatul.

Omul din spatele tarabei cunoaște drumul până acolo.

Câte mâini sunt într-o sacoșă de cumpărături?

Privim fotografia și vedem produse.

Dar în spatele lor pot exista agricultori, membri ai familiilor, transportatori, comercianți și oameni care muncesc pentru ca marfa să ajungă la cumpărător.

Este un lanț pe care rareori îl observăm.

Intrăm în piață.

Alegem.

Întrebăm cât costă.

Cântărim.

Plătim.

Punem produsul în sacoșă.

Plecam.

Operațiunea poate dura cinci minute.

Drumul produsului până în acele cinci minute poate fi însă incomparabil mai lung.

Și tocmai aici inteligența artificială ne oferă, paradoxal, un motiv să privim mai uman fotografia.

Pentru că poate identifica aproape tot ceea ce se vede.

Dar ceea ce contează cel mai mult nu se vede întotdeauna.

Piața este unul dintre puținele locuri în care orașul încă vorbește direct

Comerțul modern a devenit rapid.

Uneori nici nu mai vedem omul de la care cumpărăm.

Comandăm de pe telefon.

Plătim cu un card.

Primim un colet.

Totul funcționează eficient.

În piață, mecanismul este diferit.

„Sunt bune?”

„Care sunt mai dulci?”

„Dați-mi două kilograme.”

„Mai puneți unul.”

Conversații aparent banale.

Dar ele reprezintă ceva ce tehnologia începe să elimine din multe forme de comerț: contactul direct.

În fața tarabei nu există doar produs și cumpărător.

Există dialog.

AI poate compara două mere. Bunica știe care îi trebuie pentru plăcintă.

Aici începe partea pe care nici cel mai sofisticat algoritm nu o poate reproduce perfect.

Experiența.

Un cumpărător obișnuit al pieței privește altfel produsele.

Le atinge.

Le miroase.

Întreabă.

Știe ce roșii vrea pentru salată și ce roșii caută pentru bulion.

Știe ce cartofi preferă pentru piure și ce fructe trebuie consumate repede.

Inteligența artificială poate avea acces la toate aceste informații.

Dar omul le-a învățat altfel.

De la părinți.

De la bunici.

Din bucătărie.

Din greșeli.

Din ani de cumpărături.

Într-un fel, piața este și o bibliotecă de cunoștințe care nu sunt scrise nicăieri.

Între sat și oraș există o tarabă

Piețele au avut întotdeauna și o altă funcție.

Au apropiat două lumi.

Producția agricolă și consumatorul urban.

Într-un județ precum Neamț, cu numeroase comunități rurale în jurul municipiului, această relație are o semnificație aparte.

Orașul consumă.

Satul produce.

Iar undeva între ele există drumuri, transport, muncă și comerț.

Nu orice produs aflat într-o piață trebuie presupus automat ca fiind local și nici fotografia noastră nu ne permite să stabilim proveniența fiecărei lădițe.

Dar imaginea ne amintește de legătura istorică dintre piață, agricultură și oraș.

O legătură mult mai veche decât supermarketul și aplicația de livrare.

O fotografie în care aproape nimeni nu stă degeaba

Priviți din nou panorama.

Este una dintre cele mai aglomerate imagini din seria noastră.

Oamenii aleg.

Vânzătorii aranjează.

Cineva discută.

Altcineva cântărește.

Un cumpărător pleacă.

Altul abia ajunge.

Piața nu este construită pentru contemplare.

Este construită pentru mișcare.

Și tocmai de aceea acest episod este diferit de cele în care am privit monumentele, munții sau panoramele orașului.

Aici nu ne oprim să admirăm.

Aici negociem cu timpul.

Cum ar arăta această piață peste 30 de ani?

Este o întrebare mai interesantă decât pare.

Vom mai cumpăra legumele în același fel?

Vom mai avea tarabe?

Vom plăti exclusiv digital?

Vor exista sisteme automate care vor recunoaște produsele și vor calcula instantaneu cumpărăturile?

Probabil că tehnologia va intra tot mai mult și în acest spațiu.

Dar există un lucru pe care sperăm să nu-l pierdem.

Omul.

Pentru că eficiența poate face comerțul mai rapid.

Nu îl face automat și mai uman.

AI vede produse. TurnTV vede oamenii.

Acesta este poate cel mai simplu episod al seriei noastre.

Nu avem nevoie de cinci secole de istorie.

Nu avem nevoie de monumente.

Nu avem nevoie de un peisaj spectaculos.

Avem o zi obișnuită.

O piață.

Câteva sute de oameni și mii de produse.

Tocmai în această aparentă banalitate se află povestea.

Pentru că un oraș nu este alcătuit doar din ceea ce apare pe cărțile poștale.

Un oraș înseamnă și locurile în care oamenii muncesc.

Locurile în care cumpără.

Locurile în care se întâlnesc.

Locurile în care cineva spune „mai puneți două roșii” și altcineva răspunde „să le mâncați sănătoși”.

Niciunul dintre aceste lucruri nu pare spectaculos.

Împreună, însă, formează viața unei comunități.

AI poate recunoaște fiecare legumă.

Dar nu știe cine s-a trezit la 4 dimineața ca s-o aducă în piață.

Iar uneori, pentru a înțelege un oraș, trebuie să privim dincolo de ceea ce se vede.