Amenzi de până la 12.000 de lei pentru petrecerile zgomotoase. Noile prevederi au intrat în vigoare de astăzi

Poliția anunță modificări importante ale Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică

Începând cu data de 13 iunie 2026, intră în vigoare prevederile Legii nr. 92/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț informează cetățenii că noile prevederi introduc sancțiuni mai severe pentru persoanele care tulbură liniștea publică și reglementează în mod explicit organizarea petrecerilor private zgomotoase în aer liber.

Petrecerile organizate în curți intră explicit sub incidența legii

Una dintre cele mai importante modificări vizează organizarea petrecerilor private în corturi, amenajări provizorii sau spații neacoperite aflate în perimetrul locuințelor ori al imobilelor cu caracter social.

Astfel, nunțile, botezurile, aniversările sau alte evenimente desfășurate în curți și care produc zgomot de natură să deranjeze vecinii sunt incluse în mod expres în categoria contravențiilor sancționate de lege.

Potrivit noilor prevederi, difuzarea muzicii la un nivel care tulbură liniștea locuitorilor poate atrage amenzi considerabile.

Crește valoarea amenzilor

Legea majorează plafonul maxim al amenzilor pentru mai multe fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991.

În unele situații, limita maximă a sancțiunii crește de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.

Totodată, pentru producerea de zgomote care afectează liniștea publică este introdus un regim sancționator distinct, cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

Amenzi duble pentru petrecerile zgomotoase

Noile prevederi aduc sancțiuni mult mai severe pentru organizatorii petrecerilor private care deranjează comunitatea.

Dacă până acum amenzile erau cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, începând de astăzi acestea pot ajunge între 4.000 și 6.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, modificarea legislativă vine în contextul numărului mare de sesizări privind evenimente private care afectează dreptul cetățenilor la odihnă și liniște.

Perioada de repetare a faptei crește la 72 de ore

O altă modificare importantă privește termenul în care repetarea unei contravenții atrage sancțiuni mai severe.

Dacă anterior aceeași faptă trebuia repetată în interval de 24 de ore pentru aplicarea unor măsuri suplimentare, noua lege extinde perioada la 72 de ore.

În cazul repetării petrecerilor zgomotoase sau a altor fapte care tulbură liniștea publică în acest interval, sancțiunile pot ajunge la valori cuprinse între 6.000 și 12.000 de lei.

Alternativ, autoritățile pot dispune obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității între 100 și 150 de ore.

Prin această modificare, autoritățile urmăresc să poată interveni mai eficient în situațiile repetate care apar pe parcursul aceluiași weekend.

Clarificări privind contestarea sancțiunilor

Noua lege stabilește și procedura de contestare a proceselor-verbale de contravenție.

Astfel, hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu apel la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Hotărârea pronunțată de tribunal va fi definitivă.

Recomandările Poliției

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț recomandă cetățenilor să organizeze evenimente private cu responsabilitate și să respecte dreptul celorlalți la liniște și conviețuire socială.

Totodată, sesizările privind tulburarea ordinii și liniștii publice pot fi adresate polițiștilor aflați în teren sau pot fi făcute prin apel la numărul unic de urgență 112 atunci când situația impune intervenția imediată a autorităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.