Aproximativ 150.000 de români vor fi obligati să-şi schimbe buletinul

Aproximativ 150.000 de români vor fi obligati să-şi schimbe buletinul pentru că au declarat un domiciliu fictiv, dacă un proiect de act normativ va fi aprobat. 

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) a identificat peste 150 de adrese la care ar sta mii de persoane care au fost luate în spaţiu de proprietari şi care vor fi verificate de poliţişti.

Printre altele, proiectul pus în dezbatere publică de MAI prevede ca personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor să verifice dacă cel care solicită eliberarea unui document de identitate locuieşte în mod statornic în imobilul unde solicită stabilirea domiciliului. Cu toate că este prezent în toată ţara, fenomenul s-a acutizat în Bucureşti şi în municipiile Iaşi sau Vaslui. Aici, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor a identificat în medie câte 30 de case sau apartamente unde ar trebui să locuiască aproximativ 120.000 de persoane.

În mod evident, această luare în spaţiu este numai una teoretică pentru că fizic ar fi imposibil.

Proiectul prezentat în dezbatere publică prevede că buletinele persoanelor depistate că locuiesc fictiv vor fi anulate, dar iniţiatorii vor schimba regulile.

Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă a persoanelor. În situaţia în care nu are o nouă adresă de domiciliu, se va putea elibera o carte provizorie de identitate care are menţiunea lipsă act spaţiu şi în baza ei cetăţenul îşi scoate un paşaport nou, de exemplu. Trebuie spus că în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”,

a declarat chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.

Articole populare

Polițist aflat în timpul liber, primul ajutor la accidentul din Tupilați

Polițist aflat în timpul liber, primul ajutor pentru victima...

Incendiu la biserica din Războieni. Focul a izbucnit la acoperișul aflat în renovare

Incendiu la biserica din Războieni. Pompierii au oprit focul...

Bilanț Poliția Bicaz 2026: 4.093 de sancțiuni și 221 de permise reținute

Bilanțul Poliției Bicaz la șase luni: peste 4.000 de...

Primul curs de prim ajutor pentru asistenții medicali comunitari din Neamț

Primul curs de prim ajutor pentru asistenții medicali comunitari...

De interes

spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img