Atelier de mărțișoare și felicitări de primăvară

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în perioada 17 februarie – 3 martie 2023, un atelier de mărțișoare și felicitări de primăvară, adresat copiilor și tuturor iubitorilor de tradiții și lectură.

Participanții vor povesti legenda mărțișorului, vor citi versuri dedicate primăverii și vor confecționa mărțișoare și felicitări, la care vor ataşa firul simbolic alb-roșu, alături de un gând, o urare sau o poezie, urmând să ofere aceste creații persoanelor dragi.

Activitățile vor fi coordonate de către meșterul popular Maria Tamaș și bibliotecarul Cristina Roman-Popovici.

Vor avea loc trei întâlniri, vinerea (17 februarie, 24 februarie, 3 martie), în intervalul orar 15.30 – 17.00, la Filiala de Carte Străină a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu“ Neamț.

Participarea se face pe baza permisului de utilizator și a achitării taxei de 7 lei pentru fiecare atelier.

Înscrierea se face la Filiala de Carte Străină (Bd. Republicii Nr. 17), începând din data de 6 februarie 2023.

Mărțișorul este un simbol al primăverii, al speranței, al revenirii la viață a naturii, al prosperității. El reprezintă o tradiție străveche, încă vie în actualul teritoriu al României, al Republicii Moldova, în Bulgaria și Macedonia, transmisă din generație în generație. Obiceiul constă în răsucirea unui fir alb cu unul roșu, de care se anină o amuletă.

„Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea «Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)» – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității“, precizează site-ul Ministerului Culturii.

Articole populare

Accident pe DN2-E85, la Horia: doi copii au fost răniți

Accident pe DN2-E85, la Horia: doi copii au fost...

Ziua Eroilor în Neamț: mesajul prefectului Maria Apostol la Cimitirul Eroilor

 Prefectul Maria Apostol, mesaj de Ziua Eroilor în Neamț:...

UPU Piatra-Neamț, sub presiune: peste 18.000 de pacienți în trei luni

UPU Piatra-Neamț, sub presiune: peste 18.000 de prezentări în...

Accident pe DN 15, în Alexandru cel Bun. Copil de 6 ani transportat la spital

Accident pe DN 15, în comuna Alexandru cel Bun....

Concert de lansare la Piatra-Neamț: Inge Olaru și Cristi Daniel prezintă albumul de debut

Concert de lansare la Piatra-Neamț: Inge Olaru și Cristi...

De interes

spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img