Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimei din autoturism

Un grav accident rutier s-a produs marți dimineață în comuna Boghicea, după ce un autoturism în care se afla doar șoferul a părăsit partea carosabilă.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 10:35, iar la fața locului au fost trimise forțe de intervenție din cadrul Detașamentul de Pompieri Roman, cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, alături de un echipaj al poliției.

Ajunși la locul accidentului, salvatorii au descoperit autoturismul ieșit în afara carosabilului, iar în interior se afla conducătorul auto, încarcerat.

Pompierii au intervenit cu echipamentele specifice pentru extragerea victimei din autoturism.

Din păcate, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, nu mai prezenta semne vitale în momentul în care a fost scos din mașină.

Pe lângă operațiunea de descarcerare, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pentru evitarea producerii unui alt pericol în zonă.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.