Bienala Națională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”

Bienala Națională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, ediția a XVII-a (29 octombrie 2021 – 9 ianuarie 2022)

Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XVII-a ediție a BIENALEI NAŢIONALE DE ARTE PLASTICE “LASCĂR VOREL” PIATRA NEAMŢ în perioada 29 octombrie 2021– 9 ianuarie 2022. Prestigioasa manifestare națională de artă plastică și-a deschis porțile și în 2021 pentru artiști de valoare: pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Peste 150 de artiști profesioniști s-au înscris în concurs cu peste 250 de lucrări. Toate cele 3 secțiuni de concurs: pictură, grafică și sculptură sunt reprezentate la înălțime.

Calendarul evenimentului:
Pe 29 octombrie vor avea loc vernisajul expoziției și festivitatea de premiere a artiștilor câștigători.
În perioada 30 octombrie 2021 – 9 ianuarie 2022 expoziția va fi deschisă publicului. Fiecare vizitator va avea ocazia săîși aleagă un favorit și să îl voteze. La finalul expoziției, organizatorii vor acorda Premiul Publicului, celui mai apreciat artist.
În plus, anul acesta, cu ocazia celei de-a XVII-a ediții, Fundația Vorel Piatra-Neamț, în calitate de partener, va acorda Premiul pentru debut.

Juriul evenimentului:
Bienala Națională de Arte Plastice ”Lascăr Vorel” beneficiază de un juriu de excepție. Anul acesta cei care vor analiza și vor desemna câștigătorii sunt personalități marcante din domeniul criticii de artă și al artelor plastice.

Președintele juriului:
Oliv Mircea, critic de artă

Membri:
– prof. univ. dr. Doina Valeria Mihăilescu, Universitatea de Vest din Timișoara
– Marian Zidaru, sculptor
– Ștefan Potop, președintele filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România

Complexul Muzeal Național Neamț sprijină și promovează arta contemporană, oferindu-le artiștilorocazia de a se exprima. Diversitatea stilistică, varietatea tehnicilor caracteristice activităţii creatoare contemporane caracterizează fiecare ediție a Bienalei.
Complexul Muzeal Național Neamț reprezintă un muzeu de importanță națională, care își aduce contribuția la dezvoltarea și consolidarea identității locale și regionale în context național și internațional. Complexul Muzeal Național Neamț cuprinde 16 unitati muzeale pe teritoriul judetului Neamt: Muzeul de Istorie şi ArheologiePiatra-Neamţ; Muzeul de Artă Eneolitică CucuteniPiatra-Neamţ; Muzeul de Ştiinţe NaturalePiatra-Neamţ; Muzeul de ArtăPiatra-Neamţ; Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ; Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş”Piatra-Neamţ; Expoziţia „Curtea Domnească” Piatra-Neamţ; Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”Piatra-Neamţ; Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ; Muzeul Cetatea Neamţ Târgu Neamţ; Muzeul Memorial „Ion Creangă” Humuleşti Târgu Neamţ; Casa Memorială „Veronica Micle” Târgu Neamţ; Muzeul de Istorie Bicaz; Muzeul de Istorie Roman; Muzeul de Artă Roman şi Muzeul de Ştiinţele NaturiiRoman.

Articole populare

Ziua Monumentelor 2026: patrimoniul viu și importanța protejării lui în Neamț

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor: patrimoniul viu, între...

Budincă cu brânză – rețetă din caietul bunicii reinterpretată

📜 Rețeta de budincă cu brânză dintr-o carte veche...

Accident pe DN 15C la Gârcina: șofer rănit după o depășire interzisă

Accident pe DN 15C, în afara localității Gârcina: un...

Adrian Niță: Centru de Zi „Sfântul Stelian” avizat pentru finanțare în Piatra-Neamț

Centru de zi „Sfântul Stelian” în Piatra-Neamț: proiect social...

Daniel Harpa: investiție de 898 milioane lei pentru apă și canalizare în Neamț

Investiție majoră în infrastructura de apă și canalizare din...

De interes

Ziua Monumentelor 2026: patrimoniul viu și importanța protejării lui în Neamț

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor: patrimoniul viu, între...

Budincă cu brânză – rețetă din caietul bunicii reinterpretată

📜 Rețeta de budincă cu brânză dintr-o carte veche...

Accident pe DN 15C la Gârcina: șofer rănit după o depășire interzisă

Accident pe DN 15C, în afara localității Gârcina: un...

Adrian Niță: Centru de Zi „Sfântul Stelian” avizat pentru finanțare în Piatra-Neamț

Centru de zi „Sfântul Stelian” în Piatra-Neamț: proiect social...

Daniel Harpa: investiție de 898 milioane lei pentru apă și canalizare în Neamț

Investiție majoră în infrastructura de apă și canalizare din...

Horoscop 18 aprilie: ziua în care începi să te bucuri de ce ai construit

🔮 Horoscop 18 aprilie – ziua în care începi...

Adrian Niță: reabilitarea telegondolei din Piatra-Neamț continuă pe masivul Cozla

Telegondola din Piatra-Neamț, readusă la viață: lucrări de reabilitare...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img