Decese, accidente rutiere, infracțiuni și percheziții în Neamț: bilanțul intervențiilor din 9 februarie
Zi încărcată pentru polițiștii nemțeni, cu anchete penale, acțiuni de prevenție și intervenții în mai multe localități din județ
Ziua de 9 februarie a adus o serie de intervenții complexe pentru structurile de ordine publică din județul Neamț, de la cercetarea decesului unei persoane pe un drum național, până la accidente rutiere cu victime, infracțiuni piscicole, rețineri pentru fapte rutiere grave și percheziții domiciliare în municipiul Roman.
Cercetări privind decesul unui bărbat în Bicaz Chei
În jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un reprezentant al Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, cu privire la faptul că, pe DN12C, în localitatea Bicaz Chei, se află o persoană decedată.
La fața locului a fost identificat un echipaj medical care efectua manevre de resuscitare asupra unui bărbat de 60 de ani, domiciliat în Bicaz Chei, fiind ulterior declarat decesul. Din primele verificări a rezultat că bărbatul se afla pe marginea drumului, așteptând autobuzul pentru a merge la serviciu, moment în care ar fi acuzat o stare de rău și a devenit inconștient.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate circumstanțele decesului.
Acțiune de prevenție și infracțiuni piscicole în Ion Creangă

Tot în cursul zilei de 9 februarie, în intervalul 08:00–12:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au desfășurat o acțiune complexă pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, verificarea respectării regulilor de circulație și prevenirea delictelor silvice – produse nelemnoase.
Au fost legitimate 21 de persoane și verificate 15 autovehicule. În urma controalelor, polițiștii au constatat două infracțiuni în flagrant delict, doi bărbați, de 47 și 48 de ani, fiind depistați în apropierea malului râului Siret, desfășurând activități de pescuit ilegal și având asupra lor aproximativ 2,5 kilograme de somn.
Cercetările continuă sub aspectul pescuitului cu unelte neautorizate, precum japca, ostia, sulița, țepoaica sau prin metode interzise, cum ar fi greblarea ori harponarea.
Pieton rănit într-un accident rutier la Piatra Șoimului
În jurul orei 14:00, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Piatra Șoimului, soldat cu rănirea unui pieton.
Din cercetări a rezultat că o femeie de 60 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă a DJ156A, pe direcția Piatra Șoimului–Roznov, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate. Conducătorul auto nu a putut evita impactul, întrucât din sens opus circula o autoutilitară.
Atât pietonul, cât și șoferul au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accident pe drum acoperit cu zăpadă, în Agapia
Un alt eveniment rutier a fost înregistrat în localitatea Agapia. La ora 18:00, Poliția orașului Târgu-Neamț a fost sesizată de către CPU Târgu-Neamț cu privire la prezentarea unei femei de 41 de ani, care a declarat că a fost victima unui accident rutier produs în cursul zilei.
Potrivit verificărilor, în jurul orei 15:30, femeia conducea un autoturism pe DC168, iar într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum acoperit cu zăpadă. Autoturismul a derapat, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp electric și gardul unei locuințe.
Inițial, femeia nu a acuzat dureri, însă ulterior a resimțit dureri la nivelul coloanei cervicale și s-a prezentat la unitatea medicală. Testarea alcoolscopică a indicat rezultat negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.
Rețineri pentru infracțiuni rutiere grave în Săbăoani
În aceeași zi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați prin 112 cu privire la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Un bărbat de 30 de ani, din Pildești, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. De asemenea, autoturismul i-ar fi fost încredințat de un alt bărbat, de 39 de ani, care știa că acesta nu are dreptul legal de a conduce.
Față de ambii bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.
Percheziții în municipiul Roman pentru racordări ilegale

În municipiul Roman, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu specialiști criminaliști și reprezentanți ai furnizorului de gaz, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Roman.
În urma percheziției a fost identificat un racord ilegal la rețeaua de gaze naturale și la energia electrică. Ancheta vizează infracțiuni de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine pentru racordare directă la rețea ori ocolirea echipamentelor de măsurare.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.







