La Târgu Mureș, în inima unui spital unde speranța nu se stinge niciodată, două vieți au fost salvate în doar trei zile. Două bătăi de inimă care revin, două destine care continuă. Dincolo de performanța medicală, ceea ce rămâne este o pledoarie vie pentru donarea de organe — acel gest suprem de umanitate, care transformă durerea în salvare.
Într-o lume în care știrile se succed cu repeziciune și rar lasă loc reflecției, din când în când apar povești care opresc timpul. Care ne obligă să ne uităm mai atent la ce înseamnă, cu adevărat, viața. Povești care nu sunt doar despre știință, ci mai ales despre oameni.
La Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, echipa condusă de profesorul Horațiu Suciu a realizat, în doar trei zile, două transplanturi de cord. Două intervenții chirurgicale de o complexitate extremă, dar mai ales două momente de renaștere. Și, în egală măsură, două dovezi ale solidarității umane în forma sa cea mai pură.
Prima inimă: un nou început pentru un tată de 35 de ani
Primul pacient, un bărbat de 35 de ani, soț și tată a trei copii, a primit o inimă venită de la București. Donatorul — un necunoscut, poate de aceeași vârstă, poate cu alte vise, dar cu același potențial de a salva.
„Cordul a venit de la București. O inimă oprită într-un alt piept, dar care bate din nou într-un altul, aici, la noi. A fost o intervenție grea, dar reușită”, a relatat profesorul Suciu într-o postare publică emoționantă.
În ziua următoare, când medicii au intrat în salonul pacientului, au găsit un bărbat care respira singur. Care trăia, fără aparate. Cu ochii înlăcrimați, dar plini de recunoștință.
„Nu știu dacă poate exista un moment mai greu, dar nici unul mai frumos, în meseria noastră”, spune Profesorul. Cuvintele lui nu sunt ale unui chirurg obișnuit cu rutina, ci ale unui om care, zi de zi, stă față în față cu limita dintre viață și moarte. Și nu cedează.
A doua șansă: un telefon care a schimbat totul
Cea de-a doua intervenție a fost, poate, și mai dramatică. Pacientul, un bărbat de 53 de ani, era de multă vreme pe lista de așteptare. Starea i se deteriora rapid. Medicii luaseră deja decizia de a-i implanta o inimă artificială — o soluție de compromis, dar necesară.
Și totuși, în ultimul moment, a venit un telefon. O inimă disponibilă la Oradea. A fost, spune Suciu, ca și cum „cineva, acolo sus, a întins mâna și a spus: «Nu încă. Nu azi.»”
În câteva ore, cordul a ajuns la Târgu Mureș. A urmat o cursă contracronometru, o operație tensionată, dar reușită. Iar astăzi, acel bărbat trăiește. Nu cu o inimă mecanică, ci cu una reală. Cu viață.
Donarea de organe: între durere și speranță
Aceste povești sunt, în primul rând, despre curajul unor echipe medicale. Despre excelență profesională și despre empatie. Dar ele nu ar fi fost posibile fără gestul suprem al familiilor care, în fața propriei tragedii, au ales să spună „da” vieții altora.
„Aceasta nu este doar medicină. Este o lecție de umanitate. Este o pledoarie pentru speranță. Este un omagiu pentru familiile care, în mijlocul propriei tragedii, au ales să ofere viață altora. Nu există gest mai greu. Nici mai nobil”, mărturisește medicul.
În România, însă, donarea de organe este încă un subiect tabu. O temă adesea evitată, amânată, învăluită în teamă sau necunoaștere. Mulți nu vorbesc despre asta în familie. Mulți nu își exprimă opțiunea în mod clar, iar în cele mai dificile momente, când timpul devine inamic, ezitarea poate însemna pierderea unei vieți.
Este esențial ca această conversație să aibă loc din timp. Este vital ca familiile să știe, să decidă, să sprijine. Pentru că în fiecare spital din România sunt oameni care așteaptă. Uneori, ani întregi. Uneori, prea târziu.
O alegere care salvează
Donarea de organe nu este un act medical, ci unul profund uman. Este expresia cea mai clară a solidarității, a generozității, a iubirii față de viață — chiar și atunci când viața personală s-a stins.
Astăzi, la Târgu Mureș, două inimi bat din nou. Două familii respiră ușurate. Și zeci de oameni — medici, asistente, coordonatori de transplant, piloți, tehnicieni — știu că munca lor a meritat.
Dar misiunea nu e completă.
„Vă rog, pe voi toți, cei care citiți aceste rânduri: vorbiți în familie despre donarea de organe. Fiți pregătiți să spuneți da vieții, atunci când vi se pare că totul s-a sfârșit. Pentru că, uneori, ceea ce moare într-un om, salvează în altul.”
Este apelul sincer al unui medic care a ținut vie speranța timp de decenii. Este mesajul unei profesii care nu cedează. Este chemarea unei societăți care are nevoie de conștiință și compasiune.
Două transplanturi în trei zile nu sunt doar o statistică. Sunt două miracole posibile grație științei, dar mai ales grație empatiei. Sunt dovada că „inima nu moare. Doar învață să bată altfel.”
Și poate că, citind această poveste, cineva, undeva, va începe o discuție în familie. Va lua o decizie. Va salva o viață. Poate chiar două. sursa foto
Cum poți deveni donator de organe în România
În România, legea prevede că donarea de organe de la persoane aflate în moarte cerebrală se face cu acordul explicit al familiei. De aceea, este extrem de important ca fiecare dintre noi să discute din timp această opțiune cu cei dragi. Nu există, în acest moment, un registru național oficial în care să îți poți exprima consimțământul în avans, dar poți completa un card simbolic de donator, disponibil pe site-urile organizațiilor care susțin transplantul, precum Asociația Transplantaților din România.
Pentru ca voința ta să fie respectată, vorbește deschis cu familia despre dorința de a deveni donator, astfel încât în cazul unui eveniment tragic, ei să poată decide în cunoștință de cauză. În egală măsură, sprijinirea donării de organe înseamnă să fii informat, să distribui povești de succes și să încurajezi cultura solidarității.
Pentru mai multe informații oficiale, poți accesa site-ul Agenției Naționale de Transplant: www.transplant.ro
