Canicula pune în pericol și animalele de companie. Recomandările specialiștilor pentru protejarea acestora
Temperaturile extreme din această perioadă afectează nu doar oamenii, ci și animalele de companie, care sunt mult mai vulnerabile la efectele caniculei. Expunerea prelungită la căldură poate provoca deshidratare severă, insolație, dificultăți de respirație, iar în cazurile grave poate duce chiar la deces.
Nu lăsați animalele în autoturisme
Unul dintre cele mai mari pericole îl reprezintă lăsarea animalelor în autoturisme, chiar și pentru câteva minute. Temperatura din interiorul unui vehicul parcat în soare poate crește foarte rapid, transformând habitaclul într-un spațiu extrem de periculos.
Geamurile lăsate întredeschise nu oferă o ventilație suficientă și nu elimină riscul producerii unui șoc termic.
Cum vă protejați animalele în zilele caniculare
- Nu lăsați niciodată animalele în autoturisme, indiferent cât de scurtă este oprirea.
- Asigurați permanent apă proaspătă și curată.
- Oferiți acces la umbră sau în spații răcoroase și bine ventilate.
- Evitați plimbările între orele 11:00 și 18:00.
- Plimbați animalele dimineața devreme sau seara, când temperaturile sunt mai scăzute.
- Verificați temperatura asfaltului înainte de plimbare, deoarece suprafețele încinse pot provoca arsuri la nivelul pernuțelor.
- Dacă este necesar, răcoriți animalul treptat cu apă la temperatura camerei, evitând folosirea apei foarte reci.
Semnele unui posibil șoc termic
Proprietarii trebuie să fie atenți la apariția următoarelor simptome:
- respirație rapidă și dificilă;
- salivare abundentă;
- letargie sau slăbiciune accentuată;
- mers nesigur;
- vărsături sau pierderea cunoștinței.
În cazul apariției acestor simptome, animalul trebuie mutat imediat într-un loc răcoros, răcorit treptat și transportat de urgență la un medic veterinar.







