
Piatra-Neamț, 8 iulie 2025 – Centrul Social „Împreună”, situat pe strada Gavril Galinescu nr. 46, va intra într-un amplu proces de reorganizare, după ce autoritățile au constatat că acesta nu mai respectă standardele minime de funcționare. Potrivit unei decizii anunțate de Primăria Municipiului Piatra-Neamț, centrul își va pierde licența de funcționare începând cu data de 9 iulie, ca urmare a numeroaselor nereguli necorectate de-a lungul timpului.
Constatări grave la controlul AJPIS Neamț

Centrul, înființat în anul 2012 pentru a sprijini tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și alte categorii defavorizate, nu mai oferă condițiile cerute de lege, potrivit unui control recent efectuat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Sociale (AJPIS) Neamț. Verificările din luna iunie au reconfirmat deficiențe deja semnalate anterior, dar nesoluționate până în prezent.
Printre neregulile menționate se numără: săli de lectură nefuncționale, saloane fără calculatoare, spații neîngrijite, videotecă doar în acte și uși închise, toate într-un centru care ar trebui să ofere sprijin și reintegrare socială.
Primarul Adrian Niță: „Imaginea vie a nepăsării”

Într-un mesaj ferm, primarul municipiului, Adrian Niță, a anunțat decizia de a închide temporar centrul și de a demara o reabilitare completă a acestuia. Potrivit edilului, doar 2 din cele 45 de persoane cazate în prezent în centru îndeplinesc legal criteriile de eligibilitate.
„Este o palmă dată pe obrazul oricărei administrații care a închis ochii ani la rând. Totul pare abandonat. Dar înăuntru trăiesc oameni! S-a terminat cu <merge și așa>. Vom transforma acest loc într-un centru cu adevărat util comunității”, a declarat primarul.
Etapele următoare: relocare, reabilitare și reformă socială

Autoritățile locale vor începe prin identificarea de soluții sociale pentru cele 12 familii cu copii și cele 14 persoane singure cazate în prezent la centrul „Împreună”. Ulterior, clădirea din cartierul Dărmănești va intra într-un proces de reabilitare completă, urmând să fie transformată într-un nou tip de serviciu social cu licențiere corespunzătoare.
Această măsură se înscrie în cadrul reformei sociale anunțate recent de Primăria Piatra-Neamț, care vizează reorganizarea profundă a sistemului local de asistență socială, în vederea eficientizării serviciilor și combaterii formelor de asistențialism disfuncțional.














