Cupa Municipiului Piatra Neamț a ajuns la ediția a XXVI-a,  iar Cupa TCE Agricultura, la ediția a XIV-a

Concursul Național de Sărituri peste Obstacole dotat cu Cupa Municipiului Piatra Neamț, ediția a XXVI-a, și Cupa TCE Agricultura, ediția a XIV-a, este găzduit de Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“, în perioada 16-18 iunie 2023, în organizarea Asociației Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“ și a Federației Ecvestre Române.
Și-au anunțat participarea peste 80 de călăreți cu 100 de cai, reprezentând cele mai importante cluburi sportive din România. Aceștia vor intra în probele destinate copiilor, juniorilor, tineretului, amatorilor și seniorilor.
Pentru popularizarea evenimentului, joi, 15 iunie, începând cu ora 18:00, va fi organizată paradă cu cai și trăsuri pe arterele principale ale municipiului Piatra Neamț, pe traseul: Baza Hipică – Pod Căprioara – Gară – Teatrul Tineretului – Grand Hotel Ceahlăul – Muzeul de Istorie – Pod Căprioara – Baza Hipică.

„Cupa Municipiului Piatra Neamț și Cupa TCE Agricultura, devenite tradiționale la Piatra Neamț, sunt legate de numele a două mari personalități care au slujit interesele pietrenilor prin funcțiile pe care le-au deținut în anumite perioade. Prima ediție a Cupei Municipiului Piatra Neamț a avut loc în anul 1998, după opt ediții consecutive ale Cupei Mondiale desfășurate la baza hipică din municipiul nostru. Pentru că, din anumite interese, concursul internațional a fost mutat la București, primarul de atunci, Ion Rotaru, a fost de acord să se mențină o competiție de sărituri peste obstacole cu participare internațională, sub denumirea de Cupa Municipiului Piatra Neamț. În anul 2008, conducerea Primăriei Piatra Neamț a refuzat să mai susțină organizarea competiției respective, deși fusese înscrisă în calendarul competițional al Federației Ecvestre Române. Pentru a fi salvată onoarea organizatorilor, Clubul Sportiv Ecvestru a apelat la sprijinul lui Culiță Tărâță, care a acceptat să finanțeze competiția programată, dar sub denumirea de Cupa TCE 3 Brazi. Începând cu anul următor, 2009, s-au desfășurat concomitent ambele concursuri naționale și s-a reușit, în anul 2022, ca amândouă competiții să devină internaționale de nivel 1*. Dar anul acesta, fiind an preolimpic, numai anumite țări din Europa, între care nu se regăsește România, au fost desemnate de către Federația Ecvestră Internațională să găzduiască etape de Cupă Mondială.
Cupa Municipiului Piatra Neamț este susținută financiar de către Consiliul Local și mai mulți sponsori, iar Cupa TCE Agricultura este sprijinită doar de către societatea comercială TCE Agricultura“, a precizat Costache Lupu, președintele ACSE.
Întrecerile se vor desfășura în zilele de 16, 17 și 18 iunie 2023, începând cu ora 8:30 până în jurul orei 19:00 și vor fi transmise în direct pe postul național de televiziune TeleMoldova Plus, pe postul de radio Jurnal FM, precum și pe rețelele de socializare.
Intrarea este liberă.