Conducători auto sub influența alcoolului, depistați de polițiști!

La data de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Bodeşti au depistat pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Piatra Șoimului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

La data de 20 iulie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au depistat în trafic un bărbat de 59 de ani, care conducea un autoturism pe DN 12 C, în localitatea  Bicaz Chei. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul  a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot pe 20 iulie polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamţ au depistat pe DJ 159 C, în localitatea Rediu, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cele trei cazuri prezentate, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Georgiana Moșu, IPJ Neamț

Polițiștii nemțeni reiterează faptul că, atunci când în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul indică o valoare cuprinsă între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, polițistul rutier reține permisul de conducere și eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

Articole populare

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman. Cauza probabilă: scurtcircuit electric

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman....

De interes

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

ASFANU a reunit 35 de familii numeroase din județul Neamț

ASFANU a reunit familiile numeroase din județul Neamț. 35...

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut în Neamț

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut...

ROADPOL Safety Days în Neamț. 18 persoane au murit în accidente grave

ROADPOL Safety Days în Neamț: pietonii, în centrul acțiunilor...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img