În cadrul Conferinței Naționale „PREVENȚIA – DEZIDERAT ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ” organizată de Compartimentul de Evaluarea și Promovarea Sănătății (șef compartiment: dr. Daniela Marcoci) al Direcției de Sănătate Publică Neamț (director: Radu Eugen Firăstrău), în ziua de 16 septembrie 2022, au fost înscriși specialiști și practicieni din domeniul medical, dar și din alte domenii (psihologie, sociologie, asistență socială, educație), cu lucrări interesante care oferă soluții la problemele din sănătatea publică și conturează un cadru al dialogului foarte necesar în acest context post-pandemic.
În deschiderea oficială au fost punctate câteva lucruri la care merită reflectat: „este important să prevenim din timp și este necesar un dialog între specialiștii și practicienii din sănătate” (Dr. Daniela Marcoci), „un profesionist face prevenție pe toată durata activității” (Puiu Sârbu), „sănătatea este un deziderat principal în viețile noastre” (Eugen Radu Firăstrău), „datoria noastră este de a ne implica activ în sănătatea publică, iar sănătatea fiecăruia dinte noi începe cu un stil de viață sănătos” (Florentina Moise), „prevenția în sănătate este și să asiguri infrastructura spitalului și tot ce este necesar pentru îngrijiri de calitate” (Alex Filimon).
Lucrările prezentate au explorat diverse aspecte legate de prevenție și sănătate publică și au asigurat o diversitate binevenită și utilă pentru toți participanții. O simplă citire a listei titlurilor și autorilor confirmă aceasta.
Programul zilei: 15 septembrie 2022
• 08.00 – 09.00 – Înscrierea participanților
• 09.00 – 10.00 – Deschiderea oficială
• 10.00 – 11.00 – Ghid de bune practici privind vaccinarea cu ROR – document util și necesar pentru
optimizarea activităților de vaccinări din România – prezintă Prof. Univ. Dr. Doina Azoicăi , șef al
Disciplinei de Asistență Primară a Stării de Sănătate și Epidemiologie din cadrul Universității de
Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Doctor în Medicină, conducător de doctorat în
specialitatea Epidemiologie
• 11.00 – 11.15 Coffe Break
• 11.15 – 14.00 – Workshop de informare și conștientizarea infecției cu HPV – prezintă Prof. Univ. Dr.
Radu Vlădăreanu – U.M.F. „Carol Davila” București, președintele Societății HPV România.
• 14.00 – 15.30 – Pauză de prânz
• 15.30 – 16.00 – Rolul biologului și biologiei în prevenția primară – prezintă Șef lucrări dr. Anca Neagu,
Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
• 16.00 – 16.30 – Medicul de familie și asistentul medical comunitar din comunitățile rurale, strânsa
colaborare și implicarea comună în prevenție și menținerea sănătății – prezintă dr. Alice
Constantinescu, medic primar medicină de familie și psiholog Radu Pascaru
• 16.30 – 16.45 – Coffe Break
• 16.45-17.10- Rolul cabinetului medical școlar în prevenție prezintă dr. Iancu Adriana, medic primar
medicină generală pediatrie, coordonator rețea medicină școlară și Silvia Luca, asistent medical
generalist principal, coordonator asistenți medicali din rețeaua școlară
• 17.10-17.30- Educația pentru sănătate și diagnosticele nursing NANDA-I, repere de bază ale planului
de îngrijire a pacientului – prezintă psiholog Vasile Baghiu
• 17.30-17.50- Activitatea fizică, un start bun pentru sănătate – prezintă sociolog Sorin Sârbu
• 17.50-18.30 – Discuții și închiderea primei zile a conferinței
Între aceștia, prof. univ. dr. Doina Azoicăi, a pledat convingător pentru vaccinarea ROR și anti-HPV, care poate preveni îmbolnăviri și decese, iar prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, via online, la fel, pentru vaccinarea împotriva HPV și în aceeași măsură pentru informarea și conștientizarea populației cu privire la infecția cu HPV. Au fost pledoarii competente care au subliniat necesitatea intensificării educației pentru sănătate.
Atmosfera generală a fost de satisfație pentru revenirea la întâlnirile profesionale „live”, după anii de pandemie, dar și de dorința de a împărtăși cunoștințe și experiențe profesionale, unele obținute pe seama recentelor provocări din sănătatea publică.
Se poate spune că un astfel de eveniment, prin schimbul de informații și dialogul profesional, are șanse să se reflecte și în calitatea actului medical, spre beneficiul pacienților.
Inițiatoarea și organizatoarea evenimentului, dr. Daniela Marcoci, a reușit, împreună cu echipa sa de la Compartimentul de Evaluare și Promovarea Sănătății al D.S.P. Neamț, să adune la un loc într-un eveniment profesional deosebit, specialiști și practicieni de care depinde în bună măsură sănătatea comunității în general, iar întâlnirea este o reușită remarcabilă.
Comentarii recente