Un pas esențial pentru viitorul sănătății nemțene a fost făcut astăzi, când Consiliul Județean Neamț a anunțat oficial demararea etapei de proiectare a noului Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț. Investiția, considerată prioritară pentru județ, este deja finanțată din bugetul CJ Neamț și urmează să intre în execuție imediat ce proiectul tehnic va fi finalizat.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a avut o întâlnire online cu reprezentanții asocierii de firme desemnate să realizeze proiectul tehnic și să asigure execuția lucrărilor. Alături de echipa CJ Neamț, la discuții au participat specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, precum și reprezentanți ai Delgaz Grid și E.ON Energie.
Întâlnirea a avut un caracter preponderent tehnic, vizând detalii esențiale pentru implementarea proiectului și pentru asigurarea funcționării viitoarei unități medicale la standarde moderne.
Etapa de proiectare are un termen de patru luni. La finalul acestei perioade, lucrările de construcție vor putea fi demarate fără întârzieri, întrucât finanțarea este deja asigurată prin bugetul Consiliului Județean.
În perioada următoare, este prevăzută și o întâlnire la fața locului, pentru definitivarea aspectelor tehnice necesare acestei etape.
„Noul spital rămâne o prioritate pentru mine și pentru județul Neamț. Suntem hotărâți să derulăm acest proiect cu responsabilitate, astfel încât locuitorii județului să beneficieze de servicii medicale la standarde moderne”,
a subliniat președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.
Construirea unui nou Spital Județean de Urgență la Piatra-Neamț este una dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din ultimii ani. Proiectul răspunde nevoii urgente de modernizare a serviciilor medicale, atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale, și se dorește a fi un model de eficiență și siguranță în domeniul sănătății publice.














