Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, însoțit de vicepreședinta Mihaela Isciuc, s-a deplasat în stațiunea Durău pentru a evalua, alături de autoritățile locale, posibilitățile de relocare a două servicii esențiale aflate în subordinea administrației județene: Serviciul Salvamont Neamț și Administrația Parcului Național Ceahlău.
În prezent, ambele instituții își desfășoară activitatea în spații improprii, cu suprafețe insuficiente și infrastructură neadecvată pentru misiuni care presupun intervenții rapide, eficiență operațională și siguranță.
Două clădiri identificate pentru viitoarele sedii
În urma vizitei în teren, au fost identificate două clădiri cu potențial de a găzdui în viitor activitățile celor două servicii. Clădirile sunt mult mai spațioase, însă necesită lucrări de reabilitare și amenajare pentru a putea fi utilizate conform standardelor necesare. Totodată, cu sprijinul primarului comunei Ceahlău, Dumitru Coroamă, vor fi analizate în perioada următoare cele mai viabile variante de relocare, care să asigure accesibilitate, eficiență și durabilitate.
Prioritate pentru siguranța turiștilor și condiții pentru salvatori
Președintele Daniel-Vasilică Harpa a subliniat importanța acestui demers, subliniind că siguranța turiștilor și respectul pentru munca echipelor de salvare trebuie să reprezinte o prioritate pentru administrația publică:
„Consider esențial să avem grijă, în primul rând, de salvatorii noștri – oameni care își riscă viața în fiecare zi pentru a salva alte vieți. Iar în cazul Parcului Național Ceahlău, vorbim despre cea mai reprezentativă atracție turistică a județului, un simbol al Neamțului, muntele nostru sfânt. Turiștii care urcă pe Ceahlău trebuie să se simtă în siguranță, iar echipele care veghează acest munte merită să aibă condiții de lucru decente.”
Ceahlăul – o zonă care merită investiții pe măsura valorii sale
Parcul Național Ceahlău atrage anual zeci de mii de turiști din țară și din străinătate, fiind un reper de patrimoniu natural și spiritual al județului Neamț. În acest context, modernizarea infrastructurii instituțiilor care protejează zona este esențială atât din perspectiva protecției mediului, cât și a dezvoltării turismului durabil.