Copil de 6 ani acroșat de un autoturism – șoferul a părăsit locul accidentului

La data de 13 mai a.c., ora 12:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați despre faptul că, la Spitalul municipal Roman s-a prezentat o persoană, care ar fi fost victima unui eveniment rutier.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 66 de ani, conducea un autoturism tip taxi pe strada Ion Creangă din municipiul Roman, ar fi oprit în zona unei grădinițe, iar la punerea în mișcare ar fi acroșat un minor în vârstă de 6 ani, după care ar fi părăsit locul accidentului fără a anunța organele de poliție sau a se prezenta la unitatea de poliție.

Autoturismul implicat în eveniment a fost identificat de polițiști, conducătorul auto fiind testat cu aparatul alcooltest,  rezultatul fiind negativ.

Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpa și părăsirea locului accidentului.

Sursa: IPJ Neamț

Articole populare

Peste 6.400 de imobile din Păstrăveni vor fi intabulate gratuit prin Programul Național de Cadastru

OCPI Neamț anunță finalizarea lucrărilor de cadastru pentru 6.448 de imobile din comuna Păstrăveni. Proprietarii pot depune contestații până pe 14 august 2026.

VATRION din Piatra-Neamț, inclusă în Catalogul European al Innovation Leaders pentru patrimoniu cultural

Compania VATRION din Piatra-Neamț a fost inclusă în Catalogul European al Innovation Leaders al proiectului CR.EU.IN.HERITAGE, dedicat inovării și digitalizării patrimoniului cultural european.

Șoferi băuți, un conducător fără permis și un bărbat reținut pentru fals informatic, în atenția polițiștilor din Neamț

Polițiștii din Neamț au depistat mai mulți șoferi băuți, un conducător auto fără permis, au reținut un bărbat pentru fals informatic și au intervenit la două accidente rutiere.

Prefectul de Neamț cere măsuri ferme împotriva urșilor. Solicitare către Ministerul Mediului

Prefectul Maria Apostol solicită intervenții rapide pentru protejarea populației și cere suplimentarea cotelor de intervenție pentru urșii care ajung în apropierea comunităților.

Operațiunea ROADPOL „Alcohol & Drugs” începe în România. Polițiștii intensifică testările în trafic

În perioada 15–21 iunie 2026, polițiștii rutieri desfășoară operațiunea europeană ROADPOL „Alcohol & Drugs”, cu controale și testări pentru alcool și droguri.

De interes

Vernisajul expoziției claselor de pictură și grafică deschide Zilele Școlii Populare de Artă la Piatra-Neamț

Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” găzduiește, între 15 și 30 iunie, expoziția claselor de pictură și grafică din cadrul Zilelor Școlii Populare de Artă.

Peste 500 de sancțiuni aplicate de polițiști în Neamț în doar 48 de ore. 33 de permise reținute

Polițiștii au intervenit la 96 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, și au desfășurat acțiuni de control în mai multe localități din județ

Recital cameral ieșean la Piatra-Neamț. Duo-ul Per Anima încheie stagiunea muzicală 2025-2026

Violonista Raluca Dobre și pianista Edit Arva susțin pe 16 iunie, la Piatra-Neamț, un recital cameral cu intrare liberă, organizat de Carmen Saeculare Neamț.
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img