Alaiul lui Moș Crăciun, alcătuit din membrii Asociației Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“ Piatra Neamț și ai Uniunii Județene a Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Neamț, va prezenta programul de colinde și urături la Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț, vineri, 17 decembrie 2021, de la ora 13:00, și la Consiliul Județean Neamț, joi, 23 decembrie 2021, de la ora 12:00.
„Ca în fiecare an, ne facem o datorie de onoare de a menține vie tradiția strămoșească a sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou și suntem prezenți cu un program specific la instituțiile importante ale municipiului Piatra Neamț și ale județului, precum și la principalii susținători ai sportului ecvestru nemțean. Invităm pe toți iubitorii tradițiilor și obiceiurilor lăsate moștenire să ne fie alături!“, a precizat Costache Lupu, președintele ACSE Piatra Neamț și organizator al acestor manifestări