Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a desfășurat, în perioada februarie-martie 2025, proiectul „AI Oportunități la bibliotecă“. Proiectul a constat într-un curs pilot la care au participat, din județul Neamț, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ și bibliotecile din Tazlău, Borlești, Cândești, Bîra, Sagna, Gherăești, Trifești, Tămășeni, Bălțătești și Grințieș.
Proiectul este implementat de Fundația Progress și finanțat de Center for Public Impact – CPI, cu sprijinul Google.org AI Opportunity Fund și are ca scop îmbunătățirea competențelor bibliotecarilor beneficiari în domeniul inteligenței artificiale (AI), pentru a răspunde provocărilor digitale ale viitorului.
„Mulțumim bibliotecarilor care au acceptat provocarea și au demonstrat că sunt pregătiți pentru biblioteca viitorului! Ce se întâmplă când 12 bibliotecari curioși se întâlnesc într-un curs despre inteligența artificială? Se nasc idei originale, discuții aprinse și, cine știe, poate chiar un robot care recomandă cartea perfectă pentru fiecare! Chiar și folosind instrumentul puternic al AI, noi, bibliotecarii, rămânem de neînlocuit! Biblioteca nu înseamnă doar cărți prăfuite, ci și tehnologie inteligentă și viitorul digital“, a declarat Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
Proiectul va continua pe parcursul a doi ani, 2025 și 2026, incluzând în fiecare an câte 10 județe. Anul acesta sunt în proiect județele Neamț, Sălaj, Bihor, Dâmbovița, Mureș, Prahova, Cluj, Tulcea, Argeș. Cursanții vor avea acces la un curs extins și personalizat, bazat pe cursuri fundamentale de inteligență artificială concepute de Google și partenerii externi. Scopul acțiunilor proiectului este instruirea de înaltă calitate a bibliotecarilor, pentru dobândirea și dezvoltarea competențelor de lucru ale acestora cu inteligența artificială, astfel încât să devină mai bine pregătiți pentru evoluțiile tehnologice din viitorul apropiat. Grupul țintă al proiectului este format din aproximativ 180 de bibliotecari, care vor ajunge, după parcurgerea cursurilor, să poată valorifica cât mai eficient instrumentele TIC și IA în activitatea lor în sprijinul cetățenilor, atunci când vor colabora cu publicul din comunitatea locală. Ca modalitate de lucru în recrutarea bibliotecarilor participanți, eligibili din toată țara, Fundația Progress a ales să lucreze cu bibliotecile județene, cu care are o strânsă și îndelungată colaborare, acestea la rândul lor realizând selecția bibliotecarilor din mediul rural sau urban din județul pe care îl coordonează.