Municipiul Piatra-Neamț a fost gazda unei vizite oficiale de nivel înalt, prilejuită de prezența Excelenței Sale Gudsi Osmanov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în România. Întâlnirea cu primarul municipiului, Adrian Niță, a marcat începutul unor discuții concrete privind cooperarea economică și culturală între cele două comunități, cu accent pe atragerea investițiilor azere în județul Neamț.

Discuțiile purtate la Primăria Piatra-Neamț s-au concentrat asupra identificării unor domenii de interes comun, printre care turismul, agricultura, infrastructura, serviciile și domeniul medical. Primarul Adrian Niță a subliniat că municipiul și județul Neamț au un potențial semnificativ pentru atragerea de parteneriate internaționale, datorită patrimoniului istoric bogat și a investițiilor în dezvoltarea locală.

„Mă bucură și mă onorează vizita Excelenței Sale, domnul Gudsi Osmanov. Consider această întâlnire un punct de plecare solid pentru viitoare investiții în orașul și județul nostru. Suntem deschiși colaborării cu companii din Azerbaidjan și există numeroase oportunități pentru mediul de afaceri azer: Neamțul deține cel mai mare număr de monumente istorice din țară, iar la Piatra-Neamț investim constant în turism și în proiecte dedicate calității vieții. Am prezentat Excelenței Sale oportunități în domeniul medical, al turismului și al infrastructurii de agrement”,

a declarat primarul Adrian Niță.

Ambasadorul Gudsi Osmanov a apreciat ospitalitatea comunității și a evidențiat oportunitățile de cooperare în agricultură, agronomie, construcții și alte domenii economice. Excelența Sa a caracterizat municipiul Piatra-Neamț drept „o adevărată bucată de rai” și a subliniat deschiderea pentru dezvoltarea unor parteneriate economice durabile.

„Piatra-Neamț este o adevărată bucată de rai. Am întâlnit aici oameni primitori și deschiși, dar și numeroase oportunități pentru investitorii din Azerbaidjan. Există potențial în agricultură și agronomie, dar și în alte domenii, inclusiv construcții, unde companiile azere au deja experiență în regiune. Sunt convins că putem dezvolta împreună proiecte de succes și îi mulțumesc domnului primar pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea manifestată”,

a transmis Ambasadorul Azerbaidjanului.

În încheierea vizitei, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan a lansat invitația organizării unei întâlniri cu investitori din țara sa, la care să participe reprezentanți ai mediului economic din județul Neamț. Această inițiativă își propune să creeze cadrul pentru identificarea de proiecte comune și consolidarea cooperării economice bilaterale.

Vizita Ambasadorului Gudsi Osmanov la Piatra-Neamț reprezintă un pas semnificativ pentru consolidarea relațiilor dintre România și Azerbaidjan la nivel local. Prin identificarea de domenii comune de colaborare și inițiative de atragere a investițiilor, municipiul Piatra-Neamț își confirmă deschiderea spre parteneriate internaționale și dezvoltare durabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.