back to top
marți, 22 aprilie 2025
20.1 C
Piatra Neamț

”FAKE-uri”, confiscate de polițişti

La data de 21 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economică din domeniul proprietăţii intelectuale.

Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Piatra Neamț, polițiștii au descoperit 174 de articole (îmbrăcăminte, jucării şi accesorii), care aveau mărci identice cu mărcile înregistrate pentru articole similare, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Întrucât nu au fost identificate contracte de licenţă cu titularii dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate, iar produsele nu prezentau elementele caracteristice ale unor produse originale, polițiștii le-au ridicat în vederea confiscării.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare prevăzută de Legea 84/1998 R.

Articole populare

Atenționare meteo pentru zona de munte: COD GALBEN de instabilitate atmosferică în județele din Moldova

ANM avertizează: averse torențiale, grindină și vijelii pe 22...

Poșta Română: Tradiție seculară și modernizare accelerată în era digitală

​Compania Națională Poșta Română (CNPR), cu o istorie de...

Ziua Planetei Pământ: O Sărbătoare Globală a Conștientizării Ecologice

22 aprilie – Ziua în care lumea își reafirmă...

Misiuni pirotehnice

În data de 20.04.2025 echipa pirotehnică a intervenit în...

De interes

Poșta Română: Tradiție seculară și modernizare accelerată în era digitală

​Compania Națională Poșta Română (CNPR), cu o istorie de...

Misiuni pirotehnice

În data de 20.04.2025 echipa pirotehnică a intervenit în...

ZODIACUL DIN TURN – 22 Aprilie 2025

„Nu orice pas înainte face zgomot. Dar fiecare schimbare...

Cod galben de vreme severă în zonele montane din Suceava și Neamț

Averse torențiale, grindină și descărcări electrice prognozate de meteorologi....
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_img