Potrivit unei informări transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, un bărbat în vârstă de 42 de ani și-a pierdut viața noaptea trecută în urma unui incident aproape absurd. Redăm în cele ce urmează, în integralitatea sa, comunicatul trimis pe adresa redacției:
În noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c., ora 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Decebal, din localitatea Borlești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 42 de ani, din aceeași localitate se deplasa pe o bicicletă pe strada Decebal, din localitatea Borlești, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în rigola betonată situată pe partea dreaptă a sensului de deplasare.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Pe această cale transmitem condoleanțe familiei!