Executivul României a adoptat astăzi, 5 ianuarie 2022, Hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sportului.

În conformitate cu Hotărârea de Guvern adoptată azi, Ministerul Sportului se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având rol de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul sportului.

„Putem spune că Ministerul Sportului are de astăzi certificat de naștere. Iată că anul 2022 a adus recunoașterea guvernamentală a importanței acestui domeniu, care are, pentru prima dată, un minister dedicat. Avem multe de realizat, iar acum avem și cadrul optim și instrumentele necesare pentru a o face. Suntem în plin proces de reformare a sportului, prin Strategia Națională pentru Sport 2021-2032, document strategic care ne va da șansa unui nou început. Unul în care sportul școlar, sportul de masă și cel de performanță vor fi pilonii de însănătoșire a României. Avem cel mai mare buget aprobat în ultimii 30 de ani pentru sport, avem o serie de obiective prioritare, printre care finalizarea Strategiei Naționale pentru Sport, redefinirea cadrului legislativ în acest domeniu, precum și reforma finanțării sale, dar și digitalizarea, reformarea sistemului de specializare a antrenorilor, reorganizarea sistemului sportiv pentru sportul paralimpic sau dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive. Am toată încrederea că 2022 va fi cu adevărat anul renașterii sportului românesc performant și de performanță și le mulțumesc colegilor de guvernare pentru suportul oferit prin adoptarea hotărârii de guvern de astăzi”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.

Ca urmare a divizării parțiale a Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va prelua activitățile, precum și patrimoniul corespunzător din domeniul tineretului.

Ministerul Sportului va avea în subordine Direcțiile județene de sport, respectiv Direcţia pentru Sport a Municipiului București, 48 de cluburi sportive la nivelul întregii țări, 10 complexe sportive naționale, Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, Muzeul Sportului, precum și Institutul Național de Cercetare pentru Sport.

Prin actul normativ adoptat astăzi, activitatea ministerului a fost reorganizată, modificările regăsindu-se în structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern. În acest proces a fost avută în vedere necesitatea atingerii obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare 2021-2024:

  1. Elaborarea și implementarea Strategiei naționale pentru sport;
  2. Redefinirea cadrului legislativ în domeniul sportului;
  3. Reformarea sistemului de specializare a antrenorilor;
  4. Dezvoltarea și promovarea sportului de masă;
  5. Definirea unor noi programe de finanțare în domeniul sportului;
  6. Promovarea activităților fizice și a sportului pentru sănătate;
  7. Reorganizarea sistemului sportiv pentru sportul paralimpic;
  8. Dezvoltarea, promovarea și susținerea sportului de performanță:
  9. Promovarea de programe la nivel național pentru creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță și a numărului sportivilor legitimați;
  10. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive;
  11. Investiții susținute în infrastructura sportivă pe tot teritoriul țării;
  12. Reforma finanțării sportului;
  13. Digitalizarea domeniului sport.

Astfel, la nivelul Ministerului Sportului au fost înființate 4 noi direcții, prin reorganizarea celor anterioare, după cum urmează:

  • Direcția Generală pentru Sport va avea în componență Serviciul Sportul de Performanță, Biroul Sportul Paralimpic, Serviciul Sportul de Masă și Compartimentul Baze Sportive;
  • Direcția Tehnologia Informației, având în componență Compartimentul Sistem Digital și Compartimentul Registru Sportiv;
  • Direcția Generală Economică, Achiziții, Investiții, Patrimoniu și Proiecte Fonduri Nerambursabile;
  • Direcția Generală Juridică, Resurse Umane și Afaceri Europene.

O serie de alte direcții și servicii au fost desființate sau redenumite.

Ministrul sportului va fi ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 2 secretari de stat, un subsecretar de stat, de un secretar general și 2 secretari generali adjuncți.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului și Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.