Ia arestatul de unde nu-i! Tânăr reținut pentru evadare, după ce a plecat la băut

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești s-au deplasat la locuința unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Dumbrava Roșie,  pentru a verifica respectarea măsurii arestului la domiciliu.

Inculpatul nu a fost identificat la domiciliu, revenind la scurt timp, în stare de ebrietate.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, față tânărul în cauză fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Sursa: IPJ Neamț

Articole populare

🚨 Accident grav pe E85, în comuna Săbăoani!

Un șofer de 64 de ani a fost grav rănit după ce un autotren încărcat cu plase de sârmă s-a răsturnat pe E85, în comuna Săbăoani. Victima a fost descarcerată de pompieri și transportată la spital.

10 eleve din Girov reprezintă România la Olimpiada Tinerilor Pompieri din Cehia

Echipajul de fete al Școlii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov reprezintă România la cea de-a XXV-a ediție a Olimpiadei Tinerilor Pompieri, desfășurată în Republica Cehă.

Rețineri, accidente și dosare penale în Neamț: bilanțul ultimelor intervenții ale polițiștilor

Polițiștii din Neamț au reținut mai multe persoane pentru încălcarea ordinului de protecție, tâlhărie, conducere fără permis, agresiune și conducere sub influența alcoolului. Două accidente rutiere s-au soldat cu persoane rănite

Incendiu la Pângărați: o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit electric Slug:

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Pângărați. Flăcările au afectat o anexă gospodărească și fațada casei.

Piatra-Neamț investește peste 82 de milioane de lei în modernizarea Ștrandului Municipal

Ștrandul Municipal din Piatra-Neamț va fi modernizat printr-un proiect de peste 82 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene și naționale. Vor fi construite piscine noi, terenuri sportive, teatru de vară și o parcare inteligentă.

De interes

Focar de rabie confirmat în zona Mănăstirea Neamț. Humulești a intrat în zona de supraveghere

Un focar de rabie a fost confirmat la o bovină în zona Mănăstirea Neamț. Localitatea Humulești a intrat în zona de supraveghere, iar autoritățile au transmis măsuri obligatorii pentru populație.

Accident pe DN15, în Costișa: microbuz de transport persoane, autocisternă și camion implicate

Accident rutier pe DN15, în comuna Costișa. În eveniment au fost implicate un microbuz de transport persoane, o autocisternă și un camion. Circulația se desfășoară alternativ.

Aproape 5 milioane de lei pentru îngrijirea seniorilor din Piatra-Neamț. Primarul Adrian Niță anunță proiectul „Grijă la tine acasă”

Municipiul Piatra-Neamț a obținut o finanțare europeană de aproape 5 milioane de lei pentru proiectul „Grijă la tine acasă”, destinat seniorilor vulnerabili.
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img