Dispariția compozitorului Eugen Doga, pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani, închide una dintre cele mai nobile pagini din istoria muzicii românești și est-europene. Autor al celebrelor lucrări „Gramofon” sau „Valsul” din filmul Gingașa și tandra mea fiară, Doga a fost mai mult decât un compozitor: a fost un simbol viu al culturii românești, al echilibrului estetic și al vocației pentru frumusețe.
Ziua de doliu național decretată în Republica Moldova subliniază cu gravitate amploarea acestei pierderi. Dar, pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut, ascultat sau filmat, moartea lui Eugen Doga înseamnă mai mult decât o știre: este o ruptură afectivă, o rănă culturală și o invitație la memorie.
O amintire personală: două întâlniri cu un spirit solar
Pentru mine, Eugen Doga nu este doar un nume din manuale sau un acord celebru la UNESCO. Îmi amintesc cu mândrie și emoție că, în urmă cu șase ani, l-am filmat în cadrul festivalului „Vacanțe muzicale” de la Piatra-Neamț – un eveniment ce aduce an de an în oraș nume sonore ale scenei clasice și contemporane. Prezența lui acolo a fost electrizantă. A urcat pe scenă cu seninătate, cu acea flacără calmă care aprinde sufletele fără să ceară nimic în schimb.
Un an mai târziu, în 2019, am avut ocazia de a-l revedea – și a-l înregistra din nou – în cadrul unei întâlniri speciale la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”. Acea seară a fost mai mult decât o conferință sau un concert: a fost o revelație umană. Doga vorbea despre viață, iubire, copilărie și despre „muzica ce se naște din tăcere”. Ascultându-l, aveai impresia că ai în față un păstrător de sensuri uitate, un poet al armoniei universale.
Un destin modelat în tăcerea dintre două lumi
Născut în 1937 în satul Mocra, din actuala regiune Transnistreană a Republicii Moldova, Eugen Doga a trăit o viață între frontiere: între URSS și România, între oficialitate și libertate artistică, între cuvântul spus și cel cântat. În copilărie, un diagnostic medical greșit l-a făcut să creadă că nu va mai putea merge niciodată. Dar, așa cum el însuși spunea, „muzica m-a ridicat”.
L-am filmat pe maestrul Eugen Doga nu doar la „Vacanțe muzicale” și la Biblioteca „G.T. Kirileanu”, ci și în urmă cu trei ani, la Târgu-Neamț, cu prilejul ceremoniei de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al orașului. Evenimentul, desfășurat în 2022 la Casa Culturii „Ion Creangă”, în cadrul programului-spectacol „Eminescu, Om, Geniu și Poet Divin”, a fost o seară de excepție, în care Doga a fost omagiat pentru o viață dedicată muzicii și pentru profunzimea legăturii sale cu opera lui Mihai Eminescu. În fața publicului, acompaniat de Essenza Quartet și în prezența actorului Dorel Vișan, Doga a oferit o lecție de sensibilitate artistică, spunând cu simplitate: „Eu sunt un scriitor muzical. Scriu pentru a aduce bucurie lumii.
A studiat violoncelul și compoziția, devenind rapid unul dintre cei mai prolifici compozitori din fosta Uniune Sovietică. A semnat coloana sonoră a peste 200 de filme – între care Lăutarii, Șatra, Maria Mirabela sau Patul lui Procust – și a compus muzică simfonică, corală, de cameră, precum și două balete: Luceafărul (inspirat de Mihai Eminescu) și Venancia.
Un vals care nu se termină
Lucrarea care i-a adus celebritatea planetară rămâne, fără îndoială, „Valsul” din filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978). Această piesă a fost declarată de UNESCO drept „a patra capodoperă muzicală a secolului XX”, alături de lucrări semnate de Beethoven, Ravel și Ennio Morricone. Și nu e de mirare: în doar câteva minute, acel vals concentrează misterul iubirii, melancolia timpului și eternitatea dansului.
Dincolo de partitură, Eugen Doga a știut să creeze o punte între elite și publicul larg. A susținut concerte în aer liber, a compus muzică pentru copii, dar și pentru ceremoniile oficiale ale statului. A scris pentru săli de concert și pentru bucuria celor care n-au pășit niciodată într-una.
Patriotism cultural și demnitate publică
Doga nu a fost doar un muzician, ci și un om angajat civic. A sprijinit deschis ideea unirii Republicii Moldova cu România și a refuzat onoruri venite din partea regimului separatist de la Tiraspol. „Sunt român prin suflet, prin educație și prin muzică”, declara adesea. A refuzat să-și trădeze identitatea în schimbul confortului politic.
În 2015, strada pietonală principală din Chișinău i-a fost dedicată, iar în centrul capitalei moldovene urmează să fie înființat un Centru Cultural „Eugen Doga” – un proiect care, acum, capătă o valoare testamentară.
Ce rămâne după tăcere?
Moartea sa vine într-un moment în care societățile noastre resimt o sete acută de autenticitate, de rafinament și de repere morale. Într-o lume în care valorile culturale se negociază tot mai ieftin, Eugen Doga a fost și va rămâne un stindard al nobleței artistice.
Pentru cei care l-au întâlnit, care l-au ascultat sau care, ca mine, l-au filmat în momente de grație, moartea lui Eugen Doga nu înseamnă sfârșitul muzicii sale. Dimpotrivă: e momentul în care aceasta devine patrimoniu, devine legendă, devine – cum spunea el însuși – „o prelungire a sufletului în eternitate”.
