Pompierii au intervenit, în jurul orei 15:20, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească din comuna Podoleni, cu risc major de propagare la o locuință aflată în apropiere.
La fața locului au acționat echipaje de la SVSU Podoleni (o autospecială de stingere), Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD), Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială de stingere) și reprezentanți ai IPJ Neamț.
Pagube importante

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, fiind deja extins la o altă anexă și la acoperișul casei din gospodăria vecină.
Au ars:
-
o anexă gospodărească de 2 mp dintr-o gospodărie,
-
o anexă de 60 mp cu bunuri din interior (aparate electrocasnice, două motocoase, un aparat de sudură, materiale textile și articole gospodărești),
-
500 kg de plante furajere depozitate în podul anexei,
-
160 mp din acoperișul casei și bunuri din interiorul locuinței învecinate.
Un bărbat de 61 de ani, cu arsuri ușoare la nivelul membrelor superioare, a fost asistat medical de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
Intervenție exemplară
Printre salvatori s-a numărat și sg.maj. Chelaru Iustin, pompier din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, care, aflat acasă, a observat flăcările și a intervenit imediat pentru a preveni extinderea incendiului la o altă locuință.
Cauza probabilă
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau neamenajate.
Recomandările ISU Neamț pentru prevenirea incendiilor provocate de fumat
-
Stingeți complet țigara înainte de a o arunca.
-
Folosiți scrumiere grele, din materiale incombustibile; adăugați puțină apă în scrumieră pentru a accelera stingerea.
-
Nu stingeți țigara în coșul de gunoi.
-
Nu lăsați țigara să ardă nesupravegheată.
-
Evitați aruncarea mucurilor în apropierea materialelor combustibile sau pe geamul mașinii.
-
Nu fumați în pat sau în locuri unde jarul ar putea cădea pe materiale inflamabile.














