back to top
miercuri, 14 ianuarie 2026
-3.8 C
Piatra Neamț

Informare de interes public – Măsuri de siguranță alegeri prezidențiale 4 mai ora 09.00

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Neamț, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, în județul Neamț, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Până la acest moment nu avem sesizări cu privire la posibile incidente electorale.

Așa cum știți, președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.

Astăzi, 970 de angajați ai MAI, acționează în județul Neamț, în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de vot, verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat personalului MAI să își îndeplinească misiunile cu profesionalism și imparțialitate, indiferent de calitatea persoanelor implicate.

Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Neamț asigură program de lucru cu publicul, între orele 07.00 și 21.00.

Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

La nivelul județului nostru, numărul cererilor de urnă mobilă este de 845.

De asemenea reiterăm faptul că lista cu persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani a fost actualizată și trimisă către Autoritatea Electorală Permanentă, conform termenelor prevăzute în legislație.

La ora 12, vom susține o nouă declarație de presă în cadrul căreia vă vom oferi informații de interes public despre modul de îndeplinire a atribuțiilor legale de către structurile MAI, din județul Neamț, în context electoral.

Informare transmisă de Biroul de Comunicare al IPJ Neamț

Articole populare

Infecțiile respiratorii scad, dar pneumoniile mențin presiunea pe spitale

Scădere semnificativă a infecțiilor respiratorii, dar presiune constantă pe...

Două incendii în Neamț: intervenții ale pompierilor la Timișești și Zănești

Două incendii produse în județul Neamț: intervenții ale pompierilor...

Marți 13 – Ziua Informării Preventive: ISU Neamț avertizează asupra riscurilor din locuințe

Marți 13 – Ziua Informării Preventive: „Preveniți ghinionul”, mesajul...

DRUPO Neamț, pe profit după primul an de mandat al directorului Vasile Panaite

Bilanț pozitiv după primul an de mandat la S.C....

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț printr-un program amplu de evenimente

Ziua Culturii Naționale, celebrată printr-un program amplu la Biblioteca...

De interes

Infecțiile respiratorii scad, dar pneumoniile mențin presiunea pe spitale

Scădere semnificativă a infecțiilor respiratorii, dar presiune constantă pe...

Două incendii în Neamț: intervenții ale pompierilor la Timișești și Zănești

Două incendii produse în județul Neamț: intervenții ale pompierilor...

Marți 13 – Ziua Informării Preventive: ISU Neamț avertizează asupra riscurilor din locuințe

Marți 13 – Ziua Informării Preventive: „Preveniți ghinionul”, mesajul...

Reținută pentru tâlhărie calificată la Roman, mandate puse în executare și eveniment rutier în Piatra-Neamț

Activități operative ale polițiștilor din Neamț: reținere pentru tâlhărie...

Horoscop 13 Ianuarie 2026 – Previziuni pentru toate zodiile

Horoscop 13 Ianuarie – Ziua în care înțelegi ce...

Authentic Talks revine la Piatra-Neamț cu o ediție dedicată ascultării conștiente

Authentic Talks – Ediția a IV-a: Ascultarea care transformă,...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img