Rețineri, mandate europene și infracțiuni rutiere: intervenții ale polițiștilor în mai multe localități din județ
Polițiștii din județul Neamț au intervenit, în cursul zilei de 13 ianuarie și în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, în mai multe situații distincte care au impus măsuri ferme pentru menținerea ordinii publice și aplicarea legii. Evenimentele au vizat fapte de tulburare a ordinii publice, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, punerea în aplicare a unui mandat european de arestare, dar și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.
Reținut pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
La data de 13 ianuarie, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană provoca scandal la sediul unei instituții publice din localitatea Făurei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana reclamată ca fiind un tânăr în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate. Acesta se afla într-o stare vădită de ebrietate și manifesta un comportament recalcitrant.
În urma intervenției, polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea bărbatului. La efectuarea controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un cuțit, care a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor.
În aceeași zi, în urma probatoriului administrat, față de tânărul de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Persoană depistată având mandat european de arestare
Tot la data de 13 ianuarie, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, care a reclamat faptul că, aflându-se cu autoturismul în localitatea Răucești, persoane necunoscute i-ar fi distrus parbrizul.
Polițiștii au intervenit la fața locului, iar în timpul discuțiilor purtate cu apelantul a apărut un tânăr, în vârstă de 27 de ani, care, pe fondul consumului de alcool, a început să provoace scandal și să adreseze injurii. În aceste condiții, polițiștii au procedat la imobilizarea acestuia.
Verificările efectuate au scos la iveală faptul că pe numele tânărului de 27 de ani era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Germania. Mandatul fusese emis în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt deosebit de grav, comis în cadrul unui grup infracțional, faptă prevăzută de Codul penal german.
Față de persoana în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus reținerea pentru 24 de ore, ulterior aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău. Cercetările au fost continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Depistat în flagrant delict, conducând sub influența alcoolului
În noaptea de 13 spre 14 ianuarie, în jurul orei 01:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism care circula în localitatea Oglinzi.
Autoturismul era condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Vânători-Neamț. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.














