Zeci de intervenții ale pompierilor nemțeni în 48 de ore: urgențe medicale, accidente rutiere și incendii
Bilanțul misiunilor desfășurate în perioada 6–8 februarie
În perioada 06–08 februarie, pompierii nemțeni au intervenit la 96 de evenimente produse în zona de competență a inspectoratului, fiind mobilizate atât echipaje profesioniste, cât și servicii voluntare pentru situații de urgență.
Potrivit datelor oficiale, cele mai multe solicitări au vizat acordarea primului ajutor medical, dar au fost gestionate și incendii, accidente rutiere, acțiuni de protecție a comunităților și situații speciale.
Intervenții SMURD și alte misiuni
Din totalul evenimentelor înregistrate:
-
76 au fost urgențe medicale asistate de echipajele SMURD, dintre care 13 intervenții au fost realizate de echipajele de terapie intensivă mobilă (TIM);
-
3 incendii, dintre care unul produs la vegetație uscată;
-
5 acțiuni pentru asistența persoanelor;
-
6 misiuni de protecție a comunităților, constând în asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere, evenimente publice, exerciții și recunoașteri;
-
2 intervenții pentru salvarea animalelor;
-
3 misiuni de monitorizare a fenomenului de zăpor;
-
1 deplasare fără intervenție.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc că informații utile privind comportamentul în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro sau prin aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit.
Accident rutier în Târgu-Neamț
În data de 7 februarie, la ora 13:40, prin apel la 112 a fost anunțat un eveniment rutier produs în orașul Târgu-Neamț. Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă, a lovit un autoturism parcat și ulterior s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț și polițiști. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 35 de ani, s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, au repus autoturismul pe roți și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma accidentului.
Incendiu la o locuință din comuna Țibucani
Tot în data de 7 februarie, în jurul orei 22:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei case din comuna Țibucani.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul SVSU Țibucani, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și IPJ. Pompierii voluntari au ajuns primii și au acționat prompt pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice propagarea focului la întreaga construcție.
În urma intervenției, incendiul a fost lichidat, fiind afectată o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați din acoperișul locuinței. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.







