Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a avut o întâlnire oficială la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul căreia au fost discutate aspecte-cheie privind finanțarea și implementarea proiectelor de investiții în județul Neamț. Întrevederea s-a desfășurat în prezența secretarului de stat Alexandru Stoica și a avut ca scop analiza stadiului proiectelor aflate în derulare și identificarea soluțiilor pentru accelerarea investițiilor locale.

Reprezentare comună pentru ADI Valea Netezului

La întâlnire au participat și primarul comunei Agapia, Neculai Nastasă, primarul comunei Petricani, Ticușor Vasiliu, precum și viceprimarul comunei Petricani, Ioan-Cristian Apostol. Autoritățile locale au discutat punctual despre proiectele depuse prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu accent pe dezvoltarea rețelei de gaz în cele trei comune membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Valea Netezului: Agapia, Petricani și Grumăzești.

Acest proiect, considerat vital pentru modernizarea infrastructurii rurale și creșterea confortului populației, se află în prezent într-un stadiu avansat de analiză, iar autoritățile județene urmăresc obținerea de garanții privind continuarea și finalizarea investiției.

Podurile din Neamț, în atenția Guvernului

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost deblocarea proiectelor de reabilitare și construcție a podurilor din județ, finanțate tot prin Programul „Anghel Saligny”. În contextul provocărilor birocratice și tehnice întâmpinate de unele unități administrativ-teritoriale, autoritățile județene au solicitat sprijin guvernamental pentru urgentarea procedurilor de implementare, astfel încât lucrările să poată continua fără întreruperi.

Locuințe pentru tinerii medici

Pe agenda întâlnirii s-a aflat și un proiect social deosebit de important: construirea a două blocuri ANL în municipiile Piatra-Neamț și Târgu-Neamț, destinate tinerilor specialiști din domeniul sănătății. Aceste locuințe vor avea rolul de a încuraja stabilirea medicilor în județ, contribuind la reducerea deficitului de personal medical în spitalele și centrele de sănătate din zonă.

„Consider că, pentru a atrage și a păstra medicii tineri în județul nostru, este esențial să le oferim condiții decente de locuit și un cadru stabil pentru a profesa”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa.

Sprijin guvernamental pentru continuarea investițiilor

În urma discuțiilor purtate, autoritățile locale au primit asigurări privind continuarea tuturor programelor de investiții destinate comunităților din județul Neamț. Sprijinul guvernamental va rămâne constant pentru proiectele aflate în implementare, în special cele care vizează infrastructura de bază – utilități, rețele de transport, locuințe sociale și unități medicale.

„Vestea bună este că toate programele de dezvoltare, esențiale pentru comunitățile noastre, vor continua”, a subliniat Daniel-Vasilică Harpa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.