Jandarmii, polițiștii și pompierii nemțeni, mobilizați pentru siguranța participanților la Festivalul „Marea Mișcare”

Jandarmii, polițiștii și pompierii nemțeni, mobilizați pentru siguranța participanților la Festivalul „Marea Mișcare”
În perioada 28-30 august 2026, în Baza Hipică din Piatra Neamț,  jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării Festivalului Marea Mișcare, pentru ca participanții să se poată bucura de eveniment în condiții de siguranță.
Jandarmii nemțeni vor acționa în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și gestionării eficiente a oricăror situații care pot apărea pe timpul desfășurării evenimentului.
Pentru ca experiența tuturor participanților să fie una sigură, recomandăm respectarea indicațiilor forțelor de ordine, a regulilor  impuse de organizatori și adoptarea unui comportament preventiv.
Totodată, recomandăm participațiilor:
• să nu pătrundă în zona de desfășurare a evenimentului cu obiecte sau substanțe interzise de lege;
• să adopte un comportament civilizat și să evite implicarea în conflicte de orice fel;
• să acorde o atenție sporită bunurilor și obiectelor personale;
• să supravegheze cu atenție copiii;
• să nu utilizeze drone dacă nu dețin autorizațiile și avizele legale necesare.
De asemenea, dacă observă persoane cu un comportament suspect sau agresiv, ori dacă se află într-o situație de pericol, participanții sunt rugați să se adreseze de îndată celei mai apropiate patrule de ordine publică.
Reamintim că siguranța tuturor este o prioritate pentru noi. Jandarmii vor fi prezenți în permanență în zona festivalului și sunt pregătiți să acorde sprijin imediat celor care au nevoie.
Vă dorim un festival în siguranță și momente frumoase la Marea Mișcare!
**
De fiecare dată când ne vedeți aici, vă întrebați: de ce sunt atât de mulți polițiști, jandarmi, pompieri? De ce suntem aici? Răspunsul nostru este următorul: suntem aici pentru că este responsabilitatea noastră să avem grijă de siguranța voastră. Serviciul nostru se desfășoară 24 de ore din 24, iar atunci când aveți nevoie de noi, ne puteți solicita sprijinul prin 112.
Dar vreau să vă spun ceva foarte simplu nu suntem aici pentru a vă stricăm distracția. Suntem aici tocmai pentru ca voi să vă puteți distra în siguranță.
Mă adresez părinților: dacă copilul dumneavoastră este aici, vrem să știți că noi suntem aici și pentru el. Să se bucure de festival, să se distreze și să ajungă cu bine acasă.
Dacă ești adult și ai venit să te distrezi, ne dorim un singur lucru: să nu fim nevoiți să sunăm acasă pentru a da o veste tristă.
Ne dorim ca, indiferent dacă ești minor sau adult, indiferent dacă ai venit singur, cu prietenii sau cu familia, la finalul serii să ajungi în siguranță acasă, la oamenii care te așteaptă. Din acest motiv, polițiștii din diferite structuri, se vor afla la datorie, în fiecare zi a festivalului. Pentru că, fiecare dintre noi, avem acasă oameni care ne așteaptă să revenim și să le împărtășim bucuria trăită aici.
Așa că,  bucurați-vă de festival, cântați, dansați și petreceți frumos. Noi suntem aici să avem grijă ca distracția să rămână distracție. Iar dacă aveți nevoie de noi, nu ezitați să ne solicitați ajutorul. Suntem aici!
*
ISU Neamț a dispus toate măsurile necesare pentru ca evenimentul „Marea Mișcare” să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții.
Pe întreaga perioadă a evenimentului, pompierii militari vor fi prezenți cu forțe și mijloace pregătite să intervină prompt în cazul producerii unor situații de urgență, pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență, precum și pentru evacuarea persoanelor aflate în dificultate.
Recomandăm participanților să respecte cu strictețe indicațiile organizatorilor și ale forțelor de intervenție. Fumatul este permis doar în zonele special amenajate, iar utilizarea focului deschis este interzisă în zonele de festival, cu excepția spațiilor comerciale autorizate pentru prepararea hranei.
De asemenea, este important ca participanții să nu blocheze căile de evacuare, arterele de circulație sau accesul la hidranți, astfel încât echipajele de intervenție să poată ajunge rapid în orice zonă unde este nevoie de ajutor.
La sosirea în zona evenimentului, recomandăm identificarea ieșirilor de urgență, a punctelor de prim ajutor și a mijloacelor de stingere a incendiilor. În cazul producerii unei situații de urgență, păstrați-vă calmul, evitați panica și urmați întocmai indicațiile personalului de securitate și ale pompierilor.
Acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vulnerabile. Nu lăsați copiii nesupravegheați și, în cazul grupurilor numeroase, stabiliți din timp un punct de întâlnire.
Dacă observați o persoană care are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați cu încredere echipajelor ISU Neamț prezente la eveniment.
Siguranța fiecărui participant depinde și de responsabilitatea noastră, a tuturor. Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unor situații nedorite și poate contribui la desfășurarea evenimentului în cele mai bune condiții. Pentru informații suplimentare privind comportamentul în situații de urgență, puteți consulta platforma națională de pregătire fiipregatit.ro

Articole populare

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman. Cauza probabilă: scurtcircuit electric

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman....

De interes

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

ASFANU a reunit 35 de familii numeroase din județul Neamț

ASFANU a reunit familiile numeroase din județul Neamț. 35...

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut în Neamț

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut...

ROADPOL Safety Days în Neamț. 18 persoane au murit în accidente grave

ROADPOL Safety Days în Neamț: pietonii, în centrul acțiunilor...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img