Liceele pot organiza examen de admitere la clasele unde există concurență, pentru maximum 60 la sută din locuri, a anunțat luni ministrul Educației, Ligia Deca, cu ocazia prezentării proiectului noii Legi a Educației.

Una dintre modificările majore vizează admiterea la liceu.

Potrivit Ligiei Deca, liceele pot organiza examen de admitere, alcătuit din două probe, în clasele unde există concurență la admitere, pentru maximum 60% din locuri, pe restul de 40% urmând să fie admiși elevi prin repartizarea computerizată. De altfel, toţi elevii vor susţine evaluarea naţională.

„Evaluarea națională rămâne în formula de până acum. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită în ultimii ani, dacă liceele doresc să scoată locuri la concurs. Liceele pot alege două probe în așa fel încât să poată selecta dedicat pentru profilul respectiv (n.r. de exemplu chimie și biologie pentru clasele de științele naturii). Pentru 60% din locuri se poate da concurs, 40% din locuri rămân pentru repartizare computerizată, cu prioritate pentru elevii cu CES și cei de etnie romă. (…) Subiectele sunt standardizate la nivel național. (…) Liceul anunță cu un an înainte dacă va organiza concurs, ce probe își va alege. Va putea organiza în același timp cu celelalte licee acest concurs de admitere pe profiluri, cu subiectele de la Centrul Național de Evaluare. Acest examen nu afectează elevii care sunt în gimnaziu. Nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a explicat Deca.

Noul ministru al Educației a declarat că examenul de admitere la liceu va fi susținut de elevii care încep clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.