Mandat de executare a pedepsei închisorii
La data de 18 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău pe numele unui bărbat de 45 de ani, din Piatra-Neamț.
Acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pentru complicitate la furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie. Bărbatul a fost escortat la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.
Reținută pentru amenințare
Tot în 18 septembrie, la Poliția municipiului Roman s-a prezentat un bărbat de 45 de ani, care a sesizat că familia sa a fost amenințată de vecina sa.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că, în seara de 17 septembrie, în jurul orei 22:40, o femeie de 57 de ani, având asupra sa un cuțit, s-ar fi oprit în dreptul apartamentului reclamantului și ar fi proferat amenințări cu moartea la adresa familiei acestuia.
Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore. Totodată, a fost aplicată procedura prevăzută de Legea nr. 26/2024, însă bărbatul s-a opus emiterii unui ordin de protecție.
Astăzi, femeia urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.














