Autoritățile locale pregătesc transformarea monumentului istoric într-un centru multicultural
Într-o zi cu profundă încărcătură istorică, municipiul Piatra-Neamț a recuperat oficial una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului. Fosta Casă a Armatei, construită în 1929 și clasată drept monument istoric, a fost achiziționată de Primăria Piatra-Neamț și reintegrată în domeniul public. Semnarea contractului a avut loc pe 31 iulie 2025, exact la aniversarea a 594 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Clădirea, cunoscută oficial sub denumirea „Jandarmeria, azi Centru Militar”, a fost achiziționată în schimbul sumei de 400.000 de euro, în urma unei proceduri de licitație publică și a exercitării dreptului de preemțiune de către Consiliul Local. Imobilul fusese deținut anterior de o societate aflată în procedură de insolvență, iar Ministerul Culturii – cu drept prioritar – a refuzat să preia clădirea.
Un reper al memoriei locale
Casa Armatei reprezintă mai mult decât un obiectiv arhitectural – este un reper afectiv și istoric al comunității. Construită în perioada interbelică, în stil neoclasic, clădirea a servit inițial drept sediu al Jandarmeriei, apoi a fost închiriată armatei, devenind cunoscută drept „Casa Armatei” sau „Cercul Militar”.
În decursul deceniilor, imobilul a fost gazda unor evenimente culturale, baluri, aniversări ale garnizoanei, întâlniri și activități sociale, fiind un punct de convergență între instituția militară și societatea civilă. Din 2005, Casa Armatei este inclusă pe lista monumentelor istorice, dar în ultimii ani a fost lăsată în paragină.
„Este o clădire care înseamnă foarte mult pentru noi, pietrenii, pentru că aici avem foarte multe amintiri și de această clădire ne leagă foarte multe trăiri și emoții”, a declarat primarul Adrian Niță. Acesta a subliniat că, deși prețul inițial solicitat de proprietari era de 670.000 de euro, negocierile purtate de administrația locală au redus suma la 400.000 de euro.
Patru corpuri, un singur scop: revitalizarea culturală
Imobilul se întinde pe un teren de 2.400 mp și include patru corpuri de clădire. Cel principal are 23 de încăperi și o suprafață utilă de aproximativ 770 mp, iar celelalte trei corpuri au între 28 și 90 mp. Clădirea este liberă de sarcini și a fost deja intabulată în domeniul public al municipiului.
Administrația locală intenționează să transforme Casa Armatei într-un centru multicultural. „Doresc să o transformăm într-un spațiu în care copiii, tinerii și toți pietrenii să poată crea, învăța și trăi experiențe memorabile. Este mai mult decât un simplu proiect imobiliar – este o reconectare la trecutul și la identitatea noastră ca oraș”, a spus primarul Niță.
Potrivit surselor din cadrul Primăriei, se are în vedere amenajarea unei săli de spectacole de mici dimensiuni, spații pentru expoziții temporare și permanente, ateliere de creație, birouri pentru ONG-uri culturale, precum și o cafenea culturală. Ar putea fi inclus și un punct de informare turistică, dată fiind poziționarea clădirii în centrul orașului, în proximitatea altor obiective istorice.
O decizie cu dublă semnificație
Achiziția Casei Armatei vine după o perioadă îndelungată în care clădirea a fost în pericol de degradare completă. Mai multe administrații locale au fost criticate în trecut pentru lipsa de acțiune. Gestul actualei administrații este perceput ca un act de reparație simbolică și un semnal clar că patrimoniul urban este o prioritate.
Evenimentul are și o dimensiune simbolică aparte: semnarea contractului a avut loc exact în ziua în care orașul sărbătorea aproape șase secole de existență documentară.
Viitorul centru multicultural de la Casa Armatei poatefi complementar Palatului Copiilor (Casa Lalu), aflată pe strada Ștefan cel Mare. Și această clădire este un monument istoric cu o poveste aparte – reședință a familiei Lalu, construită în 1914 în stil neoromânesc. De aproape 70 de ani, funcționează ca Palat al Copiilor, adăpostind zeci de cercuri educative.
O viziune unitară asupra acestor două clădiri ar putea genera o rețea de spații publice dedicate educației, culturii și creativității, oferind o alternativă reală pentru petrecerea timpului liber și dezvoltarea personală a tinerilor din Piatra-Neamț.
În perioada următoare, Primăria Piatra-Neamț va demara procesul de evaluare tehnică a clădirii și va elabora proiectul de restaurare, în conformitate cu statutul de monument istoric. Este de așteptat ca reabilitarea să se facă cu fonduri din bugetul local, dar și prin atragerea de surse externe – fonduri europene sau parteneriate cu instituții de cultură.
Autoritățile au promis consultări publice privind destinațiile exacte ale spațiului, pentru ca proiectul să răspundă nevoilor reale ale comunității.
Astăzi, o clădire de legendă revine orașului – cu promisiunea unui viitor ancorat în respectul pentru trecut și în sprijinul pentru generațiile viitoare.














