AI vede apă, piatră și trafic. Piatra-Neamț vede un loc pe lângă care a trecut de mii de ori

Sunt locuri pe care nu le mai privești tocmai pentru că le vezi în fiecare zi.

Treci pe lângă ele dimineața.

Le vezi din mașină.

Aștepți la semafor.

Traversezi.

Te grăbești spre serviciu.

Poate nici nu mai ridici privirea.

Dar pune o cameră 360° în același loc și apoi oferă imaginea unei inteligențe artificiale care nu are amintirile tale.

Dintr-odată, un colț obișnuit din Piatra-Neamț începe să spună o poveste.

În fotografia TurnTV de astăzi avem fântâna, statuia lui Mihail Kogălniceanu, Muzeul de Istorie și Arheologie, străzile, pista pentru biciclete, mașinile, pietonii și munții care apar în spatele orașului.

Pentru AI sunt elemente într-o imagine.

Pentru Piatra-Neamț sunt straturi ale aceluiași loc.

Continuăm seria:

„AI nu vine să judece Piatra-Neamț. AI vine să-l privească.”

AI vede o fântână. Orașul vede un reper

În centrul panoramei, primul element care atrage privirea este apa.

Fântâna schimbă geometria locului.

În jurul ei apar aleile, vegetația, monumentul, trotuarele și apoi traficul orașului.

Pentru un sistem de analiză vizuală, lucrurile pot fi separate relativ simplu: apă, beton, vegetație, monument, clădire, carosabil, automobile, oameni.

Dar un oraș nu funcționează pe categorii.

Locurile capătă identitate prin repetiție.

Prin faptul că trecem pe acolo astăzi, mâine și peste zece ani.

Și tocmai de aceea uneori un reper urban devine aproape invizibil pentru cei care îl cunosc cel mai bine.

În stânga fântânii se află un om care a trecut printr-o istorie complicată

Este Mihail Kogălniceanu.

Mai exact, statuia sa.

Monumentul din Piatra-Neamț este realizat din bronz, în mărime naturală, de sculptorul Wladimir Hegel și datează din 1913. Lista oficială a monumentelor istorice o înregistrează în Piața Mihail Kogălniceanu.

Și povestea ei este mult mai spectaculoasă decât ar putea sugera fotografia.

Statuia îl reprezintă pe Kogălniceanu într-o atitudine inspirată de participarea sa la Congresul de Pace de la Berlin din 1878.

A fost dezvelită la Piatra-Neamț la 19 mai 1913, cu ocazia Congresului Național al Ligii Culturale.

Dar monumentul nu a rămas liniștit pe soclul său.

O statuie care era cât pe ce să dispară

În 1958, statuia a fost îndepărtată.

Potrivit prezentării oficiale a obiectivului, monumentul a ajuns în incinta Uzinei Electrice pentru a fi topit, dar a fost salvat de părintele Constantin Matasă. După sistematizarea centrului, statuia a fost amplasată în Parcul Central, iar în 1974 a ajuns în fața Muzeului de Istorie și Arheologie, unde se găsește astăzi.

Aici fotografia noastră se schimbă.

Nu mai vedem doar o statuie lângă o fântână.

Vedem un obiect care a traversat mai bine de un secol din viața orașului, a fost mutat și a fost la un pas de dispariție.

AI poate recunoaște un monument.

Dar fără documente și fără memoria oamenilor nu poate vedea în bronz toate aceste întâmplări.

În spatele statuii se află o altă bucată de istorie

Clădirea impunătoare din fundal este actualul Muzeu de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț.

Și aici fotografia ascunde mai mult decât arată.

Imobilul a fost construit între 1910 și 1912, după planurile lui Ștefan Burcuș, și este monument istoric. A fost cunoscut drept Palatul Administrativ, iar de-a lungul timpului aici au funcționat instituții precum Prefectura, Consiliul Județean, Tribunalul Neamț, Primăria și Consiliul Local.

Muzeul s-a mutat în această clădire în jurul anului 1980, noua expoziție permanentă fiind deschisă la 26 septembrie 1980.

Așadar, într-un singur sector al fotografiei avem două repere născute aproape simultan.

Clădirea: începutul anilor 1910.

Statuia: 1913.

Peste un secol mai târziu, amândouă apar într-o fotografie digitală 360°.

Dar fotografia nu este despre trecut

Aici este partea care îmi place cel mai mult la acest cadru.

Dacă ne-am opri la statuie și muzeu, am transforma fotografia într-o lecție de istorie.

Dar priviți în jur.

Mașinile circulă.

Oamenii traversează.

Pista pentru biciclete desenează o bandă verde prin imagine.

Sunt semafoare, marcaje, stâlpi, indicatoare.

Apa curge în fântână.

Orașul funcționează.

Trecutul nu este separat de prezent printr-un perete.

Este pur și simplu acolo, lângă noi.

AI vede o mașină. Pietreanul vede drumul pe care îl face zilnic

Pentru inteligența artificială, un automobil este un obiect care poate fi identificat.

Pentru omul din Piatra-Neamț, aceeași bucată de carosabil poate însemna drumul spre casă.

Pentru AI, pista verde este infrastructură pentru biciclete.

Pentru un pietrean, poate fi traseul pe care îl parcurge în fiecare zi.

Pentru AI, clădirea este arhitectură.

Pentru un localnic, poate fi „muzeul”.

Aici se află diferența pe care încercăm să o surprindem în această serie.

AI recunoaște obiecte. Oamenii recunosc locuri.

Iar între obiect și loc există memoria.

Cerul ocupă aproape jumătate din fotografie

Ar fi păcat să-l ignorăm.

Fotografia a fost realizată într-o zi în care norii transformă complet imaginea.

Nu avem acel albastru impecabil al fotografiilor turistice.

Avem un cer greu, cu nori întinși peste oraș.

Iar asta face cadrul mai adevărat.

Piatra-Neamț nu există numai în fotografiile perfecte de promovare.

Există dimineața.

Există pe ploaie.

Există sub nori.

Există când este aglomerat.

Există când străzile sunt aproape goale.

Un oraș real nu are nevoie permanent de filtru.

Și apoi sunt munții

În spatele clădirilor și printre construcții, relieful își face loc în fotografie.

La Piatra-Neamț, muntele nu trebuie întotdeauna căutat.

Apare la capătul unei străzi.

Dincolo de un bloc.

În spatele unui monument.

Uneori îl observi.

Alteori treci pe lângă el fără să-l mai vezi.

Inteligența artificială poate segmenta foarte simplu imaginea și spune: deal, vegetație, clădiri.

Dar pentru identitatea vizuală a orașului, relieful înseamnă mult mai mult decât o categorie de obiecte.

Este fundalul permanent al vieții cotidiene.

Fotografia 360° ne obligă să privim și ceea ce de obicei ignorăm

Aici apare din nou avantajul acestui tip de fotografie.

Într-un cadru clasic, fotograful ar fi putut alege doar statuia.

Sau doar fântâna.

Sau muzeul.

Ar fi eliminat cablurile.

Poate ar fi așteptat să dispară mașinile.

Ar fi căutat un unghi „curat”.

Fotografia 360° face aproape contrariul.

Păstrează tot.

Inclusiv lucrurile pe care nu le-am pune într-o carte poștală.

Cablurile.

Stâlpii.

Traficul.

Marcajele.

Pietonii.

Și tocmai acestea vor putea deveni importante peste ani.

Cum va arăta fotografia aceasta în 2046?

Aici experimentul nostru capătă din nou valoare.

Să presupunem că păstrăm fotografia și o redeschidem peste 20 de ani.

Statuia probabil va fi tot acolo.

Muzeul, la fel.

Dar ce se va schimba?

Mașinile?

Străzile?

Pista pentru biciclete?

Fântâna?

Mobilierul urban?

Copacii?

Fațadele?

Poate chiar modul în care folosim centrul orașului?

Astăzi fotografiem prezentul.

Peste două decenii, aceeași imagine va fi document istoric.

Și este foarte posibil ca atunci să ne intereseze tocmai lucrurile cărora astăzi nu le acordăm nicio atenție.

Un detaliu extraordinar: statuia și clădirea sunt aproape contemporane

Statuia lui Mihail Kogălniceanu datează din 1913. Clădirea fostului Palat Administrativ a fost construită între 1910 și 1912.

Au trecut amândouă prin transformările orașului.

Au văzut alte străzi.

Alte mașini.

Alți oameni.

Alte regimuri politice.

Alte generații.

Astăzi stau din nou împreună în aceeași imagine.

Iar prin fața lor trecem noi.

Probabil fără să ne gândim la toate acestea.

AI vede apă, piatră și trafic. Noi vedem orașul nostru

Aceasta este, până la urmă, ideea experimentului TurnTV.

Nu vrem să aflăm dacă inteligența artificială „place” Piatra-Neamț.

Nu acesta este testul.

Vrem să vedem ce poate afla privind orașul și unde se termină imaginea și începe memoria.

În fotografia de astăzi, AI poate vedea o fântână.

Poate identifica un monument.

Poate recunoaște o clădire istorică.

Poate vedea automobile, oameni, vegetație, biciclete și munți.

Cu acces la documente poate afla chiar și anii, numele și istoria.

Dar există o propoziție pe care fotografia nu i-o poate furniza:

„Am trecut pe aici de mii de ori.”

Aceasta aparține oamenilor care locuiesc în oraș.

Și poate tocmai de aceea merită, din când în când, să ne oprim.

Să privim.

Pentru câteva secunde, măcar.

AI vede apă, piatră și trafic.

Piatra-Neamț vede un loc pe lângă care a trecut de mii de ori.