Pod afectat de precipitații la Grințieș. Zeci de persoane din zona Pintic au acces limitat după degradarea căii de traversare
Autoritățile caută soluții pentru reluarea circulației în cel mai scurt timp
Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost afectat în urma precipitațiilor căzute în data de 6 iunie, situație care a determinat autoritățile să efectueze verificări în teren și să identifice soluții pentru restabilirea accesului în zonă.
Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, Primăria Grințieș a raportat în cursul zilei de 7 iunie degradarea podului, fiind solicitată o evaluare a situației.
În urma misiunii de recunoaștere efectuate de un echipaj al Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului s-a constatat că, în prezent, accesul autospecialelor de pompieri și al ambulanțelor nu este posibil peste podul afectat.
Totuși, accesul poate fi realizat cu autoturisme de teren, echipajul ISU utilizând pentru deplasare un vehicul de tip Duster.
15 gospodării și aproximativ 45 de persoane, afectate de situație
Conform evaluării efectuate în teren, aproximativ 15 gospodării în care locuiesc circa 45 de persoane sunt afectate de degradarea podului.
Autoritățile locale au anunțat încă de duminică faptul că vor fi demarate demersuri pentru reluarea circulației în cel mai scurt timp.
Prefectura: responsabilitatea reparării revine Ocolului Silvic Tulgheș
În urma discuțiilor purtate de prefectul județului Neamț, Maria Apostol, cu reprezentanții Primăriei Grințieș și ai Direcției Silvice Neamț, a fost clarificată situația administrativă a zonei.
Deși terenul se află pe raza comunei Grințieș, zona este administrată de Ocolul Silvic Tulgheș din județul Harghita.
În aceste condiții, responsabilitatea reparării podului revine Ocolului Silvic Tulgheș.
Mobilizare pentru refacerea accesului
Pentru rezolvarea rapidă a problemei, instituțiile implicate au convenit să colaboreze astfel încât lucrările să înceapă cât mai repede.
Direcția Silvică Neamț va pune la dispoziție un buldoexcavator și personal de specialitate, în timp ce Ocolul Silvic Tulgheș va asigura o macara și infrastructura necesară pentru repararea podului.
Autoritățile estimează că intervenția comună va permite reluarea circulației și eliminarea disconfortului creat locuitorilor din zona Pintic.
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a precizat că situația este monitorizată îndeaproape, iar instituțiile implicate au fost mobilizate pentru găsirea unei soluții rapide și eficiente.














