POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN NEAMȚ AU DEPISTAT PATRU STRĂINI ÎN SITUAȚII ILEGALE

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN NEAMȚ AU DEPISTAT PATRU STRĂINI ÎN SITUAȚII ILEGALE

Două femei și doi bărbați, din Sri Lanka, Turcia și Statele Unite ale Americii au fost depistați în situații ilegale, zilele trecute, de polițiștii de imigrări din Neamț, ca urmare a unei acțiuni desfășurate pe raza de competență. În toate cazurile, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrări în România, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Neamț au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

Astfel, în cadrul activității întreprinse, au fost depistați în situații ilegale patru străini, două femei de 26, respectiv 28 de ani, din Sri Lanka, un bărbat de 35 de ani din Turcia și un bărbat de 37 de ani din Statele Unite ale Americii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceștia au intrat legal în România, trei în scop de muncă și unul în scop de vizită, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre. Bărbatul din Turcia a fost depistat desfășurând activități lucrative la o societate comercială din orașul Târgu Neamț, iar celelalte trei persoane au fost depistate pe raza municipiului Piatra Neamț.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au emis pe numele persoanelor în cauză decizii de returnare.

În trei cazuri au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cel de-al patrulea caz a fost emisă decizie de returnare sub escortă, fiind condus până la Aeroportul Internațional Iași, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

De asemenea, la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, reprezentantul societății comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări, în vederea luării măsurilor care se impun.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Articole populare

O stea pentru Claudiu Istodor, actorul care și-a început drumul artistic la Piatra-Neamț

Claudiu Istodor a primit o stea pe Aleea Personalităților...

„La Piatra-Neamț, Ziua Independenței a fost despre memorie, sacrificiu și respect pentru eroi”

La Piatra-Neamț, Ziua Independenței a fost marcată printr-un ceremonial...

Spondiloza generației digitale: Cum ne afectează tehnologia spatele

Spondiloza generației digitale: cum ne afectează tehnologia spatele    ...

Ceremonial de Ziua Independenței României la Piatra-Neamț. Mesajul transmis de prefectul Maria Apostol

Ceremonial religios și militar la Piatra-Neamț, de Ziua Independenței...

Neamțul promovează civilizația Cucuteni la Bruxelles, de Ziua Europei

Neamțul, promovat la Bruxelles de Ziua Europei prin patrimoniul...

De interes

„La Piatra-Neamț, Ziua Independenței a fost despre memorie, sacrificiu și respect pentru eroi”

La Piatra-Neamț, Ziua Independenței a fost marcată printr-un ceremonial...

Spondiloza generației digitale: Cum ne afectează tehnologia spatele

Spondiloza generației digitale: cum ne afectează tehnologia spatele    ...

Neamțul promovează civilizația Cucuteni la Bruxelles, de Ziua Europei

Neamțul, promovat la Bruxelles de Ziua Europei prin patrimoniul...

Urs refugiat într-un copac, într-o gospodărie din Dămuc. Jandarmii au intervenit de urgență

Urs refugiat într-un copac, într-o gospodărie din Dămuc Jandarmii au...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img