Pe 18 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au participat la campania europeană ROADPOL Safety Day, o inițiativă care urmărește reducerea numărului accidentelor rutiere și transmiterea unui mesaj ferm: siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi.
Obiectivul acestei zile a fost unul ambițios – ca în întreaga Europă să nu fie înregistrată nicio persoană decedată în urma accidentelor rutiere.
La Școala Gimnazială Nr. 5, polițiștii au premiat elevii care au participat la concursul de desene cu tema „Drumul sigur pentru toți”. După festivitate, elevii, alături de polițiști, au organizat un flashmob de conștientizare în zone intens circulate, purtând pancarte cu mesaje precum „STOP accidente” și „Viața are prioritate”.
Traversările succesive pe trecerile de pietoni au atras atenția șoferilor și pietonilor, subliniind importanța respectării regulilor de circulație.
La Târgu Neamț, polițiștii rutieri au colaborat cu elevii din patrula de siguranță școlară. Împreună au ieșit în trafic și au transmis conducătorilor auto mesaje preventive, accentuând necesitatea prudenței și responsabilității în trafic.
În Bicaz, polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune educativă cu aproximativ 200 de elevi ai Liceului „Carol I”. Tema principală a fost responsabilitatea fiecărui participant la trafic. Discuțiile interactive au vizat riscurile nerespectării legislației și importanța conduitelor preventive pentru evitarea accidentelor.
Prin aceste acțiuni simultane în județ, polițiștii nemțeni au dorit să transmită că siguranța rutieră este o responsabilitate comună: șoferi, pietoni, bicicliști sau utilizatori de trotinete. Respectarea regulilor de circulație nu este o opțiune, ci o obligație care poate salva vieți.















