Copiii care frecventează Centrul de zi „Primii Pași”, sub coordonarea celor patru educatori, participă la activități specifice intervalului de vârstă cuprins între 0 – 48 luni. Serviciile educaționale corespunzătoare etapei ante-preșcolară sunt aprobate în baza unui curriculum național avizat de Ministerul Educației și încep de la însușirea capacității de a-și poziționa corect membrele, la acceptarea unui regim alimentar diversificat, la exprimarea experiențelor senzoriale, gustative, olfactive sau vizuale până la implicarea în activități de lectură, jocuri, poezii, îmbogățirea vocabularului, identificarea și denumirea lucrurilor din mediul înconjurător sau dezvoltarea creativității artistico-plastice. Complexitatea activităților desfășurate stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor proveniți din categorii sociale vulnerabile.
Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin proiectul finanțat din Fondul Social European „Creșterea participării la învățământul ante-preșcolar prin înființarea Centrului de zi Primii Pași”, cod SMIS 133203, urmărește creșterea accesului la servicii sociale specializate pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a 76 de copii.