Propunerile fermierilor se regăsesc în programele de sprijin derulate de MADR

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, a susținut astăzi, 11 ianuarie 2022, o conferință de presă în care a prezentatcâteva dintre programele de sprijin ce vor fi derulate în acest an. Astfel, au fost prezentate modificările ce au fost aduse proiectelor de acte normativeelaborate la nivelul MADR, care s-au aflat în consultare publică în ultimele 10 zile, pentru programul ce vizează susținerea producției de legume în spații protejate și pentru programul de susținere a usturoiului.

În urma procesului de dezbatere publică a proiectului de act normativ ce vizează susținerea producției de legume în spații protejate, ministrul Agriculturii a prezentat noua formă a actului consolidat ce va merge spre avizare și apoi spre aprobare, în ședința de Guvern. Au fost primite propuneri de la fermieri din diferite bazine legumicole importante din țară și în urma analizei acestora au fost elaborate noile propuneri ale actului normativ.

Astfel, pentru tomatele cultivate în ciclul I și în ciclul II de producție, pentru a încasa valoarea sprijinului maxim de 4000 euro/ beneficiar (3000 euro/beneficiar pentru ciclul I și 1000 euro/beneficiar pentru ciclul II), producțiile vor trebui să fie valorificate după cum urmează:

  • Pentru ciclul I – între 1 martie și 10 iunie
  • Pentru ciclul II – între 15 octombrie – 9 decembrie

În privința producțiilor minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, față de forma inițială a actului normativ care prevedea realizarea unei cantități de 5.600 kg/1.000 mp.

Referitor la susținerea legumelor deficitare, beneficiarii pot primi 1.000 euro pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar producțiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie să fie pentru:

  • Castraveți 4.000 kg, față de 5.600 kg
  • Ardei gras/ lung 2.000 kg
  • Fasole păstăi 1.500 kg
  • Spanac 1.000 kg
  • Salată 15.000 plante, față de 1.440 kg
  • Ceapă verde 100.000 bulbi, față de 1.000 kg

Ținând cont de factorii de risc prezenți în agricultură și de tot ceea ce se întâmplă la nivel european și chiar global, legumicultorii au nevoie de un sprijin concret pe care l-am prevăzut în actul normativ. Am pornit toate programele MADR de la analiza indicatorilor de rezultat, de la modul în care noi ne situăm în balanța comercială, plecând de la producție și asigurarea consumului din resurse proprii naționale raportat la ceea ce înseamnă importuri. Încurajez cetățenii români să consume produse românești și fermierii să producă mai mult pentru piața internă, astfel încât lanțul scurt dintre fermieri, producători și consumatori să fie unul cât mai eficient ”,

a afirmat ministrul Adrian CHESNOIU.

În tot procesul de implementare al programului, un rol important îl are Autoritatea Națională Fitosanitară, care prelevează probe de legume, în vederea monitorizării reziduurilor de pesticide, astfel încât pe masa consumatorilor să ajungă doar produse sigure pentru consum.

Bugetul total al programului producției de legume în spații protejate este de 225 milioane lei.

În ceea ce privește  programul de susținere a usturoiului, valoarea sprijinului de 3.000 EUR / cultură / ha / beneficiar se va acorda pentru producțiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie, iar producția minimă necesară este de 3 kg usturoi/10 mp. Programul beneficiază de un buget total de 22,2 milioane lei.

Referindu-se la parcursul actelor normative, Adrian CHESNOIU a subliniat că etapa de consultare a beneficiarilor programelor este extrem de importantă, astfel încât actele normative să se plieze pe nevoile concrete ale fermierilor. În acest context, ministrul a declarat:

Le mulțumesc tuturor fermierilor pentru că au transmis propuneri pentru îmbunătățirea actului normativ. Indiferent cât de mult ai vrea într-o instituție publică să creionezi un act normativ cât mai aproape de perfecțiune, întotdeauna există aspecte ce pot fi îmbunătățite. Eu sunt un om al dialogului și voi rămâne la fel în toată perioada mandatului meu pentru că vreau să facem legi bune, programe bune, care să vină în sprijinul fermierilor și să nu fie doar reforme pe hârtie care nu își ating obiectivele și scopurile.

Articole populare

Sfânta Maria Mare 2026. Ce sărbătorim pe 15 august, tradiții și obiceiuri

Pe 15 august 2026 sărbătorim Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare. Află semnificația sărbătorii, tradițiile și obiceiurile românești.

AI poate recunoaște fiecare legumă. Dar nu știe cine s-a trezit la 4 dimineața ca s-o aducă în piață

AI vede legume, fructe și tarabe. TurnTV privește oamenii și munca din spatele lor, într-un nou episod 360° din Piața Centrală Piatra-Neamț.

Pui cu smântână și hrean – rețeta veche servită rece

Rețete din Turn – Gusturi de altădată Pui cu smântână...

Horoscop 15 august 2026. Ce merită păstrat în viața fiecărei zodii

🌙 Zodiacul din Turn – Horoscop 15 august 2026 Ceea...

Acțiune pe DN2 în Neamț: 84 de sancțiuni și două permise reținute

Acțiune pe DN2 în Neamț: 84 de sancțiuni în...

De interes

Sfânta Maria Mare 2026. Ce sărbătorim pe 15 august, tradiții și obiceiuri

Pe 15 august 2026 sărbătorim Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare. Află semnificația sărbătorii, tradițiile și obiceiurile românești.

AI poate recunoaște fiecare legumă. Dar nu știe cine s-a trezit la 4 dimineața ca s-o aducă în piață

AI vede legume, fructe și tarabe. TurnTV privește oamenii și munca din spatele lor, într-un nou episod 360° din Piața Centrală Piatra-Neamț.

Pui cu smântână și hrean – rețeta veche servită rece

Rețete din Turn – Gusturi de altădată Pui cu smântână...

Horoscop 15 august 2026. Ce merită păstrat în viața fiecărei zodii

🌙 Zodiacul din Turn – Horoscop 15 august 2026 Ceea...

Jandarmii nemțeni, mobilizați de Sfânta Maria. Măsuri la Văratec și Bicaz

Jandarmii nemțeni, la datorie în weekendul de Sfânta Maria....

Sfânta Maria în Neamț: pompieri mobilizați la Bicaz și Mănăstirea Văratec

Weekendul de Sfânta Maria, sub supravegherea pompierilor din Neamț....

ADR Nord-Est: 300.000 de euro pentru monitorizarea transparentă a unei investiții europene

ONG-urile, chemate să monitorizeze cum sunt cheltuiți banii europeni....
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img