Pubelele de deșeuri din Piatra-Neamț intră în reparații. 400 de module vor fi retrase temporar și recondiționate
Primăria municipiului Piatra-Neamț a anunțat demararea unui amplu proces de evaluare și reparație a modulelor metalice din punctele de colectare a deșeurilor, ca răspuns direct la sesizările repetate venite din partea cetățenilor. Măsura vizează containerele ajunse într-un stadiu avansat de uzură, care, în multe cartiere, au devenit o problemă constantă de imagine și funcționalitate.
Potrivit comunicatului transmis de administrația locală, pe raza municipiului sunt amplasate 2.100 de module, distribuite în peste 300 de puncte de colectare, destinate atât deșeurilor menajere, cât și fracțiilor reciclabile – carton, sticlă și plastic. O parte semnificativă dintre acestea au fost afectate în timp de intemperii, dar și de utilizarea necorespunzătoare sau excesivă.
În prima etapă, 400 de module vor fi retrase temporar, pe parcursul lunii februarie, pentru a fi reparate și readuse ulterior în teren. Intervențiile prevăzute sunt ample și vizează refacerea completă a funcționalității: înlocuirea componentelor lipsă, reparații la sistemele de acces – încuietori și pedale –, curățarea ruginii, lucrări de tinichigerie și vopsitorie. De asemenea, vor fi verificate sistemele de închidere, iar acolo unde este necesar vor fi montate elemente care să blocheze accesul persoanelor neautorizate imediat după colectarea deșeurilor de către operatorul de salubritate.
Pentru ca procesul să nu afecteze activitatea zilnică a cetățenilor, Primăria anunță că, pe perioada intervențiilor, în punctele de colectare vor fi montate gărduțuri de protecție cu lanț, astfel încât depozitarea deșeurilor să se poată face în continuare organizat, pe categorii. Administrația locală subliniază că nicio zonă nu va rămâne fără soluție temporară.
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a explicat public rațiunea acestei decizii, insistând pe legătura directă dintre funcționalitate și respectul față de cetățeni:
„Curățenia unui oraș începe cu lucruri care funcționează. Știu problemele de la punctele de colectare a deșeurilor. Le-am văzut și le-am primit semnalate de dumneavoastră. În multe zone, sheltere deteriorate și condiții improprii au devenit o realitate zilnică. De aceea, chiar dacă suntem în plin sezon rece, am decis să intervenim acum. Pentru că respectul față de oameni și față de oraș nu se amână.”
Edilul a precizat că intervențiile vor începe cu modulele cele mai afectate și că administrația locală își propune să depășească logica reparațiilor de avarie, în favoarea unor soluții durabile, care să limiteze degradarea rapidă și accesul neautorizat.
„Îmi doresc un oraș curat, civilizat, european – nu doar în discursuri, ci în fiecare cartier. Așa cum v-am obișnuit, lucrăm zilnic și vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă în oraș. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi semnalați probleme din oraș. Împreună facem lucrurile să funcționeze!”,
a mai transmis primarul.
Decizia vine într-un context în care gestionarea deșeurilor rămâne una dintre cele mai sensibile teme urbane, vizibilă zilnic la nivelul cartierelor. Reparația modulelor existente, înainte de înlocuiri costisitoare, este prezentată de administrație ca o soluție pragmatică, menită să redea funcționalitatea punctelor de colectare și să îmbunătățească standardele de curățenie urbană.














