Două noi stele pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț pentru regizorii Radu Afrim și David Esrig
Momente emoționante în fața Teatrului Tineretului, acolo unde au fost omagiate două nume importante ale teatrului românesc
Aleea Personalităților din fața Teatrul Tineretului continuă să se transforme într-un spațiu dedicat memoriei și recunoștinței culturale. După actorii omagiați în ultimele zile, luni, 11 mai, au fost dezvelite două noi stele dedicate regizorilor Radu Afrim și David Esrig.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru festiv, în prezența oamenilor de cultură, a actorilor și a spectatorilor care au legat de-a lungul timpului numele celor doi regizori de istoria Teatrului Tineretului și de identitatea artistică a orașului.
Înaintea dezvelirii stelelor, primarul Adrian Niță le-a acordat artiștilor câte o plachetă omagială, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă prestigiului cultural al municipiului Piatra-Neamț.
În mesajul transmis în cadrul ceremoniei, edilul a vorbit despre legătura specială dintre Radu Afrim și Piatra-Neamț, oraș unde regizorul a montat unele dintre cele mai apreciate spectacole ale carierei sale.
„Istoria recentă a Teatrului Tineretului și a orașului Piatra-Neamț nu poate fi scrisă fără capitolele vizionare semnate de Radu Afrim.”
Primarul Adrian Niță a subliniat și rolul spectacolelor regizate de Afrim în evoluția artistică a teatrului pietrean.
„Radu a venit aici și a transformat scena noastră într-un laborator de emoție pură.”
Prezent la eveniment, Radu Afrim a vorbit despre relația specială pe care a construit-o cu publicul din Piatra-Neamț și despre spectatorii care i-au urmărit spectacolele de-a lungul anilor.
„Mă bucur mult că la Piatra-Neamț sunt spectatori care chiar doresc să vadă artă.”
În cariera sa, Radu Afrim a semnat la Piatra-Neamț spectacole considerate astăzi repere pentru Teatrul Tineretului, printre care „Ocean Café”, „Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele” sau „Herr Paul”.
Din cauza vârstei înaintate, David Esrig nu a putut fi prezent la ceremonia organizată la Piatra-Neamț, însă diploma omagială îi va fi transmisă de Paul Chiribuță, directorul Festivalului de Teatru.
În cadrul evenimentului a fost reamintit și momentul istoric legat de David Esrig și începuturile Teatrului Tineretului. Pe 3 octombrie 1958, la Piatra-Neamț, a avut loc primul spectacol pus în scenă de David Esrig împreună cu o clasă de actori de la IATC, moment considerat actul de naștere al Teatrului Tineretului.
Evenimentul face parte din proiectul „Piatra-Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului”, inițiat de primarul Adrian Niță. Potrivit reprezentanților Primăriei Piatra-Neamț, seria omagierilor va continua în această săptămână cu alte trei stele dedicate unor personalități importante ale teatrului românesc.
Prin aceste ceremonii organizate în fața Teatrului Tineretului, Piatra-Neamț își reafirmă statutul de oraș cu tradiție culturală și unul dintre cele mai importante repere ale teatrului românesc.














