Recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale

          Start și în Moldova pentru campania de strângere de semnături pentru inițiativa legislativă privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”

Partidul Umanist Social Liberal a lansat și în Moldova campania de strângere de semnături pentru inițiativa legislativă privind “recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”.

Reuniți în cadrul unei ședinte a Biroului Executiv, liderii PUSL au marcat startul campaniei la Piatra Neamț, care se alătură astfel celorlalte localități din țară unde strângerea de semnături a început deja.

Entuziasmul cu care oamenii au reacționat la lansarea acestei inițiative este o confirmare a faptului că PUSL face o politică pentru ei, iar susținerea acestei inițiative legislative este răspunsul nostru firesc pentru toți cei care își doresc egalitate în fața legii.

            „Putem spune că astăzi, și în Moldova, am trecut la fapte. Susținem această inițiativă legislativă cetățenească, ne dorim ca după ce vom strânge cele 100.000 de semnături să mergem și să depunem proiectul în Parlament. Statul trebuie să recupereze acești bani și să îi folosească pentru oameni. Sperăm ca proiectul să fie depus la începutul următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie”, a declarat deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, în conferința de presă de la închiderea lucrărilor ședinței Biroului Executiv.

 

Articole populare

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman. Cauza probabilă: scurtcircuit electric

Două autoturisme au luat foc în Cordun și Roman....

De interes

Gheorghe Cuciureanu expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

„Portretul și culoarea”, retrospectiva unei cariere artistice de aproape...

16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările continuă

Piatra-Neamț: 16 spații dintre blocurile din Precista, asfaltate. Lucrările...

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la Boldești

ISU Neamț recrutează viitori pompieri. 300 de locuri la...

AI vede un pârâu. Povestea numelui Cuejdi, vechi de peste 600 de ani

AI vede un pârâu, un pod și două dealuri. Istoria vede însă Cuejdiul, un nume consemnat în documente de peste șase secole și legat profund de geografia Pietrei-Neamț.

ASFANU a reunit 35 de familii numeroase din județul Neamț

ASFANU a reunit familiile numeroase din județul Neamț. 35...

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut în Neamț

Șofer cu permisul anulat și 1,84 mg/l alcool, reținut...

ROADPOL Safety Days în Neamț. 18 persoane au murit în accidente grave

ROADPOL Safety Days în Neamț: pietonii, în centrul acțiunilor...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img