back to top
joi, 17 aprilie 2025
21 C
Piatra Neamț

Revelion 2021 în siguranță

Peste 120 de jandarmi au fost la datorie în intervalul 31 decembrie–2 ianuarie astfel încât nemțenii să petreacă în siguranță trecerea în Noul An.  Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice care au avut loc în județul Neamț a fost principala misiune a jandarmilor.

          La nivelul județului, trecerea în Noul An a fost marcată prin evenimente publice, prilejuite de datinile și obiceiurile de Anul Nou, spectacole în aer liber și focuri de artificii, astfel că misiunile Jandarmeriei au fost adaptate, pentru ca  activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.

          Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, jandarmii au executat peste 80 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii în mediul urban și rural, în stațiunile montane, pe traseele turistice și au acționat în cooperare cu echipaje de poliție, dar și independent, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Mulțumim cetățenilor pentru că au dat dovadă de responsabilitate și au înțeles că ne putem bucura împreună de aceste sărbători în siguranță, sprijinindu-ne astfel în acțiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice. Drept dovadă misiunile prilejuite de manifestările cultural-artistice „Festivalul de Datini si Obiceiuri de Anul Nou” care au avut loc în localitățile Târgu-Neamț, Bălțătești, Pipirig, Borca și Farcașa, dar și cele pentru a marca „Revelionul 2021”, în municipiile Piatra-Neamț și Roman și localitățile Târgu Neamț și Bicaz s-au încheiat fără a fi înregistrate incidente.

Totodată, mulțumim pentru sprijin polițiștilor nemțeni și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău cu care am făcut echipă pe parcursul celor trei zile.

Au fost însă și situații care au impus sancționarea încălcării unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Pentru provocarea unor scandaluri, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare și tulburare liniștii publice au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei. De asemenea, jandarmii au intervenit, în sprijin, la șapte solicitări pentru aplanarea unor conflicte.

Articole populare

Accident rutier în comuna Săbăoani

Accident rutier în comuna Săbăoani În jurul orei 14:20, prin...

ZODIACUL DIN TURN – 17 Aprilie 2025

„Uneori nu trebuie să știi încotro mergi. E suficient...

România, voce activă în Europa socială: Secretarul de stat Daniela David, la reuniunea miniștrilor Muncii din UE

Impactul digitalizării asupra locurilor de muncă și migrația echitabilă...

„Minte. Trup. Suflet.” – Eveniment de referință dedicat echilibrului interior și reconectării cu sinele

Specialiști de renume din domeniul sănătății, dezvoltării personale și...

De interes

spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_img