Sângele bleu-jandarm salvează vieți

Strigătul disperat al unui tată cu 5 copii a căror mamă se află internată în spital și are nevoie urgentă de sânge, pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale, a ajuns și la jandarmii din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Roman, iar la prima oră a dimineții au donat sânge, un gest omenesc și firesc dincolo de natura serviciului prin care sunt zilnic în sprijinul cetățenilor.

Suntem convinși că nu este un caz izolat doar că de această dată el a fost auzit, însă nu puțini sunt cei a căror viață depinde de o picătură de sânge, dar nu au cui să ceară ajutor.

Sperăm ca exemplul colegilor noștri să fie urmat de cât mai mulți cetățeni, iar media zilnică a donatorilor de sânge să crească. Un gest atât de simplu, care, pe lângă satisfacția de a ajuta, aduce o alinare celor care sunt în suferință și care, mai mult ca oricând, au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.

„Donează sânge! Salvează o viață!” este o campanie națională inițiată de Jandarmeria Română care se desfășoară în aceste zile, în contextul lipsei acute de sânge din spitale, dar și un îndemn pe care noi, jandarmii nemțeni, îl adresăm celor sănătoși, iar pe cei care, din diferite motive, nu pot dona, îi rugăm să transmită mesajul mai departe.

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Articole populare

De interes

Guvernanța corporativă a companiilor publice, discutată la Piatra-Neamț în cadrul programului Roadmap AMEPIP

Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, discutată la Piatra-Neamț în...

Două persoane reținute pentru trafic de cocaină. Flagrant DIICOT în zona Miclăușeni

Două persoane reținute pentru trafic de cocaină. Flagrant organizat...
spot_img

DIn aceeasi categorie

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img