Vânătoare de ouă, jocuri și surprize pentru cei mici, într-o atmosferă festivă în a doua zi de Paște
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 14:00, Parcul Tineretului devine gazda unui eveniment dedicat întregii familii, organizat cu ocazia celei de-a doua zile de Paște. Caravana Iepurașului poposește în parc, aducând cu ea numeroase activități interactive pentru copii, dar și momente de relaxare și voie bună pentru părinți și bunici.
Evenimentul este conceput ca un prilej de petrecere a timpului în familie, într-un cadru natural și festiv. Participanții vor avea parte de activități recreative care încurajează socializarea și joaca în aer liber, oferind în același timp ocazia de a crea amintiri plăcute alături de cei dragi.
Una dintre atracțiile centrale este vânătoarea de ouă, o competiție antrenantă pentru cei mici, care vor avea misiunea de a descoperi cât mai multe ouă ascunse prin parc de către iepuraș și echipa sa. Cei mai pricepuți mici detectivi vor fi recompensați cu premii.
Pe lângă această activitate, copiii se vor putea bucura de muzică, dansuri, ateliere creative, jocuri prin labirintul amenajat special pentru eveniment, precum și alte surprize menite să le aducă zâmbetul pe buze și să îi țină în mișcare pe tot parcursul zilei.
Primarul Adrian Niță a transmis un mesaj de încurajare pentru participare:
„În a doua zi de Paște vă aștept cu drag în Parcul Central la un eveniment special, dedicat celor mici, dar gândit să aducă bucurie întregii familii! Iepurașul de Paște vine cu tolba plină de surprize și voie bună. Va fi o zi plină de zâmbete, jocuri și momente frumoase petrecute în aer liber, alături de comunitate”.
Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să se bucure de o zi de sărbătoare într-un cadru relaxant și prietenos, alături de familie și comunitate.